main logo
517

Doi copii s-au jucat până când au ajuns pe mâna salvatorilor

Doi copii au avut nevoie de intervenția salvatorilor, după ce în timpul jocului au pus pe degete diferite obiecte de metal, care nu reușeau să le mai scoată.

Doi copii s-au jucat până când au ajuns pe mâna salvatorilorDoi copii s-au jucat până când au ajuns pe mâna salvatorilor

Primul caz în care au fost solicitați salvatorii a avut loc într-un apartament din orașul Durlești. Angajații IGSU au fost solicitați de părinții băiatului în vârstă de 1 an. 

Din primele informații s-a stabilit că minorul a băgat degetul în scurgerea de la baie, iar la puțin timp el s-a blocat în plasa de metal. Părinții copilului au alertat de urgență salvatorii întrucât copilul cu greu rezista. Ajunși la fața locului, pompierii au reușit să scoată metalul de pe de degetul minorului. 

Primul ajutor calificat a fost acordat de paramedicii SMURD. În urma intervenției efectuate copilul nu s-a ales cu traumatisme, iar viața acestuia este în afara oricărui pericol. 

Un alt caz în care s-a apelat ajutorul salvatorilor a avut loc la Spitalul Clinic de Copii Valentin Ignatenco din Capitală. Salvatorii au fost solicitați în sala de intervenții pentru a scoate o piuliță metalică de pe degetul unui minor în vârstă de 10 ani. 

Din informațiile preliminare s-a stabilit că băiatul se juca cu veriga metalică, iar la un moment dat nu a mai reușit s-o scoată. Degetul copilului s-a inflamat, iar părinții au solicitat ajutorul medicilor. Ajunși la spital medicii au apelat la intervenția salvatorilor, care au reușit să scoată obiectul metalic, fără ca băiatul să fie traumatizat. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării