main logo
6242

Dezvăluiri: Copii hrăniți cu pește cu viermi și carne alterată la grădiniță

Fosta directoare a grădiniței nr.177 din sectorul Ciocana din Chișinău a fost astăzi la Președinție pentru a dezvălui cum sunt hrăniți copii în grănițele din Capitală.

Alertă: Copii hrăniți cu pește cu viermi și carne alterată la grădinițăColaj: Stiri.md

Femeia a declarat că a fost concediată pentru că a încercat să se opună modului în care Direcția educație Ciocana organizează achizițiile de produse alimentare pentru hrana copiilor în grădinițe, transmite Știri.md.

Potrivit ei, copiilor li se oferă pește infestat cu viermi, carne de curcan (Ucraina) în stare avansată de alterare, pâine cu mazut și elemente metalice.

După vizita femeii, la Președinție de urgență au fost convocați reprezentanții ANSA, ANSP, AAP și CNA pentru a interveni și a stopa actul criminal orchestrat de funcționarii din Primărie și firmele furnizoare.

"Totodată, s-a solicitat CNA-ului să informeze instituția prezidențială și societatea, cu ce s-au finalizat investigațiile pe cazurile similare, depistate cu 2 ani în urmă. Problema dezastrului admis de funcționarii primăriei în alimentația copiilor din grădinițe va fi examinată la următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate", se menționează într-un comunicat emis de Președinție.

Rodica Guțu, șefa Direcției generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău, a comentat cazul în cadrul ședinței Primăriei, menționând că fiecare director de grădiniță este responsabil de calitatea produselor. 

DGETS verifică periodic grădinițele sub aspectul alimentației.

Rodica Guțu a mai spus că nu este în cunoștință de cauză privind situația grădiniței de la Ciocana. Cert este că acum trei luni, au fost cazuri de produse din pește alterate în acest sector. 

Atunci a fost sesizată ANSA, iar produsele nu au ajuns pe masa copiilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării