main logo
2102

Cum a vrut un bărbat din Puhăceni învinuit de omor să scape de pușcărie

Unul din cei patru locuitori ai satului Puhăceni, raionul Anenii Noi, care la finele anului trecut a fost condamnat la detenţie pe viaţă pentru omorul şi incendierea unui consătean, şi-a contestat sentinţa.

Cum a vrut un bărbat din Puhăceni învinuit de omor să scape de pușcărieCum a vrut un bărbat din Puhăceni învinuit de omor să scape de pușcărie

Avocatul inculpatului a solicitat Curţii de Apel casarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri, prin care clientul său să fie achitat, transmite Știri.md

Însă, procurorii au adus suficiente probe pentru confirmarea vinovăţiei inculpatului, astfel încât Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău a respins ca nefondat apelul avocatului în interesele inculpatului.

Amintim că, tragedia a avut loc pe 24 septembrie 2017, în gospodăria unuia dintre inculpaţi. După ce au consumat băuturi alcoolice împreună cu victima, între ei s-a iscat o ceartă. La un moment dat, unul dintre inculpaţi a mers acasă şi a revenit cu un cuţit confecţionat artizanal, aplicându-i victimei o lovitură fixă în regiunea inimii. 

Pentru a ascunde urmele infracţiunii, inculpaţii au târât corpul neînsufleţit al victimei în grădină, unde l-au incendiat, iar rămăşiţele le-au îngropat în mai multe locuri.

Osemintele victimei au fost depistate la mai bine de trei luni de la comiterea crimei, după ce mama acestuia a anunţat poliţia despre dispariţia fiului.

Totodată, până a fi reţinut, individul care a înjunghiat victima, a comis şi un huliganism într-un local din Puhăceni, unde a iniţiat un conflict cu o domnişoară, pe care a numit-o cu cuvinte necenzurate, a maltratat-o, lovind-o cu o sticlă în regiunea capului și cauzându-i dureri fizice.

În cadrul percheziţiilor efectuate la domiciliul inculpatului au fost depistate şi ridicate 461,62 g de marijuană, pe care acesta le păstra pentru consum personal.

Potrivit procurorilor, individul a mai fost în conflict cu legea, fiind condamnat anterior la 6 ani de detenţie pentru înjunghierea unei persoane, care, din fericire, a rămas în viaţă.

Pe lângă pedeapsa cu detenţie pe viaţă, autorul omorului a fost obligat să achite succesorului părţii vătămate un prejudiciu de 130.000 de lei. Încă 8.666 lei urmează a fi încasaţi de la el pentru recuperarea cheltuielilor judiciare suportate la efectuarea urmăririi penale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării