Cum a ajuns un apartament să fie vândut de 4 ori. Ce a decis instanța

Instanța de judecată a declarat nulitate absolută în cazul tuturor contractelor de vânzare-cumpărare a imobilului. Pentru ca speța are mai mulți reclamanți și pârâți, în articol aceștia vor fi A, B, C și D, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md. 

Mai exact, A a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui B, C și D și a solicitat declararea nulității actelor juridice și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivare se precizează că, în 2012, A a convenit să-i vândă apartamentul lui B, care a precizat că trebuie să ia un credit bancar pentru a achita integral prețul imobilului și pentru aceasta trebuie să fie perfectat contractul de vânzare-cumpărare. Cei doi au mers la notar și au făcut tranzacția și în contract a fost precizat că prețul de 1,4 milioane de lei a fost achitat în ziua semnării actului.

După ce au făcut tranzacția la notar, au mers la banca pentru a primi banii însă, fiind trecut de ora 17.00, li s-a spus să revină în ziua următoare. Ulterior, B a comunicat că nu poate obține banii și că este dispus să rezilieze contractul. Prin urmare, A și B au semnat un acord de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare.

A a mers la Cadastru cu acordul de reziliere pentru a fi înregistrat dreptul de proprietate, însă i s-a comunicat că acest lucru este imposibil. Și asta pentru că între timp B a vândut apartamentul lui C, iar C l-a vândut lui D.

La cererea de chemare în judecată, A a mai indicat că există o sentință de condamnare în privința lui B pentru faptul că a însușit prin înșelăciune dreptul de proprietate asupra apartamentului. Prin urmare A a indicat că, contractul încheiat cu B este nul, deoarece a fost încheiat în urma comportamentului dolosiv a lui B, fapt stabilit prin sentință irevocabilă. La fel, A a precizat că și contractul încheiat între B și C și, respectiv, C și D sunt nule în baza art. 220 alin. (2) și art. 219 alin. (1) din Codul civil (în redacția în vigoare în momentul încheierii contractului).

În același timp, D a depus cerere reconvențională cu privire la apărarea dreptului de proprietate, prin care au solicitat să fie recunoscuți drept cumpărător de bună-credință. D a indicat că până la procurarea apartamentului a verificat toate actele, iar interdicții nu erau stabilite. La fel, a precizat că apartamentul i-a fost prezentat de către C, de la care l-a cumpărat.

Instanța de fond a admis acțiunea depusă de A. Judecătorii au declarat contractele încheiate între A și B, B și C și C și D ca fiind nule, fără efecte juridice, și a repus părțile în poziția inițială, în modul următor: 

• dreptul de proprietate a fost înregistrat pe numele lui A; 
• A a fost obligat să-i restituie lui B prima rată achitată pentru apartament în mărime de 13 mii de euro; 
• B a fost obligat să-i restituie lui C prețul dat pentru apartament în mărime de 1,4 milioane de lei; 
• C a fost obligat să restituie lui D suma încasată din vânzarea apartamentului în mărime de 118.400 de euro; 
• B a fost obligat să achite taxa de stat. 

Instanța de fond a respins cererea reconvențională depusă de D ca fiind neîntemeiată. C și D au depus cereri de apel care a fost respinse. Apel a depus și A în care a solicitat să fie casată hotărârea prin care a fost obligat să achite 13 mii de euro lui B. Cerința a fost respinsă, însă instanța l-a mai obligat pe B să achite cheltuielile de judecată de peste patru mii de lei.

După un ping-pong cu cereri de apel, care au fost respinse, A, C și D au depus recursuri la Curtea Supremă de Justiție. A a solicitat să nu achite suma de 13 mii de euro, C a cerut ca acțiunea depusă de A să fie respinsă integral, iar D a cerut respingerea solicitării lui A și admiterea acțiunii reconvenționale depusă. După examinarea acestora, Curtea Supremă de Justiție a ajuns la concluzia că recursurile sunt inadmisibile.