main logo
455

Cresc cazurile active în R. Moldova. Câți pacienți rămân în stare gravă

În Republica Moldova, de la începutul epidemiei, au fost înregistrate în total 78.507 de persoane infectate cu COVID-19.

Cresc cazurile active în R. Moldova. Câți pacienți rămân în stare gravăFoto: știri.md

Despre aceasta anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite Știri.md.

Potrivit sursei citate, la moment avem 797 de persoane în stare gravă, 1.426 în stare medie, iar restul sunt în stare satisfăcătoare.

Din cele 797 de persoane care se află în stare gravă, 40 de pacienți rămân la respirație asistată.

Totodată, după ce ieri, 3 noiembrie, au fost înregistrați 18.247 de infectați, numărul cazurilor active a crescut în țara noastră, în ultimele 24 de ore.

Astfel, în prezent, 18.364 de pacienți înregistrați oficial urmează un tratament.

În total, 5.115  persoane sunt în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19, iar 24.745 sunt sub supraveghere la domiciliu.  

De asemenea, pe parcursul ultimelor 24 de ore, au fost externate 890 de persoane, dar alte 1.020 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate.

În total, 58.292 de persoane au fost tratate, iar 1.851 au decedat din cauza COVID-19.

Știri.md reamintește că, începând cu 1 octombrie 2020, starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită în regiunile țării în care a fost stabilit gradul de alertă Cod Roșu. Totodată, autoritățile au prezentat restricțiile care rămân în vigoare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării