main logo
2254

Copil de 14 ani, agresat de un polițist pe un teren de joacă la Anenii Noi

Un copil de 14 ani a fost agresat fizic de un polițist în timp ce se afla la un teren de joacă din Anenii Noi.

Copil, agresat de un polițist pe un teren de joacă la Anenii NoiPoza simbol: adevarul.ro

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă IGP, Mariana Bețivu, ne-a spus că incidentul s-a produs pe 30 august, în localitatea Merenii Noi.

Poliția a fost sesizată de mama minorului, iar imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă.

"În urma examinării cazului dat s-a constatat precum că în jurul orei 22:00, copilul de 14 ani se afla la terenul de joacă din satul Merenii Noi, fiind așezat pe bordură și jucându-se în telefon.

La un moment dat de acesta s-a apropiat șeful sectorului de poliție, care era împreună cu fiul său minor.

Ulterior, fără careva motive întemeiate, acesta l-a luat de mână pe copilul de 14 ani, după care, din spusele acestuia, i-ar fi făcut o piedică și s-ar fi prăbușit peste el", ne-a spus Bețivu.

Despre cele întâmplate, minorul a anunțat-o pe mama sa în vârstă de 53 de ani.

În urma incidentului, copilului i-ar fi fost provocate mai multe dureri fizice.

Cazul a fost expediat pentru examinare la procuratură. Totodată, a fost inițiată o anchetă de serviciu pentru a stabili toate circumstanțele.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării