main logo
579

Contrabandă cu haine de 30.000 de lei. Unde urma să ajungă marfa

Bunuri în asortiment fără acte de însoțire au fost depistate într-un mijloc de transport de către polițiștii de frontieră.

Contrabandă cu haine de 30.000 de lei. Unde urma să ajungă marfaFoto: customs.gov.md

În baza unei informații operative, în apropierea orașului Lipcani, a fost oprit un microbuz de model Mercedes Sprinter, transmite Știri.md.

Șoferului i s-a cerut să deschidă ușile din spate ale mijlocului de transport pentru a efectua verificări. Drept urmare, în compartimentul marfar s-au depistat diverse articole vestimentare pentru care nu s-au putut prezenta acte ce ar confirma transportarea legală. 

Marfa estimată inițial la 30.000 de lei, aparținea de fapt pasagerei, originară din orașul Râșcani, în vârstă de 42 de ani.

Audiată, moldoveanca a comunicat că bunurile urmează să fie comercializate în piața din orașul Râșcani în baza patentei. 

Femeia mai susține că marfa respectivă a fost procurată, însă, cu regret, nu deține vreun document care ar justifica cele spuse.

Polițiștii de frontieră au întocmit un proces-verbal. Articolele vestimentare au fost depozitate în camera de păstrare a SPF Criva, iar femeia a primit o amendă contravențională.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării