main logo
1079

Cocaină din America, vândută prin Moldova: 20 reținuți

O grupare criminală, cu arie de activitate internațională, specializată în traficul de cocaină, prin intermediul unei societăți comerciale din R. Moldova, a fost destructurată în urma cooperării autorităților din Moldova, Belgia și Suriname.

Cocaină din America, vândută prin Moldova: 20 reținuți

La începutul lunii decembrie 2018 au fost efectuate percheziții simultane în Belgia și Republica Moldova, unde au fost depistate și ridicate mijloace probatorii care demonstrează activitatea acestei grupări criminale internaționale, transmite Știri.md.

La începutul lui 2019, în urma unei operațiuni speciale a forțelor de ordine din Republica Suriname, care a avut la bază informația obținută în rezultatul perchezițiilor efectuate în Republica Moldova, cu privire la societatea comercială ce figurează în corespondență, ca fiind societate furnizoare de orez, au fost depistate și confiscate 2.200 kg de cocaină.

Măsurile întreprinse până la această etapă de către grupul comun de investigații, constată următoarele:

  • implicarea a minim 37 de persoane, dintre care au fost arestate 20; 
  • confiscarea mijloacelor financiare și alte bunuri estimate la aproximativ 1,5 milioane de EUR, proveniți de pe urma activităților criminale;
  • sechestrarea a 12 automobile de lux.

Dacă vinovăția suspecților va fi demonstrată, potrivit Codului penal al Republicii Moldova, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, iar potrivit Codului penal al Regatului Belgiei – pedeapsa cu închisoarea pe un termen de la 5 la 10 ani.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării