main logo
428

Cel puţin 48 de morţi într-un dublu atentat în Afganistan

Cel puţin 48 de persoane au fost ucise marţi în Afganistan, în două atentate, unul vizând un miting electoral al preşedintelui Ashraf Ghani, iar celălalt la Kabul, ambele revendicate de către talibani, care consideră ilegitim scrutinul prezidenţial prevăzut la 28 septembrie.

Cel puţin 48 de morţi într-un dublu atentat în Afganistan

Primul atac, comis de un kamikaze pe motocicletă, a avut loc la Charikar, o localitate în provincia Parwan, situată la o oră de nordul Capitalei, a anunţat Nasrat Rahimi, un purtător de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

Explozia, care a avut loc în apropiere de un punct de control prin care se făcea accesul la mitingul electoral, s-a soldat cu ”26 de morţi şi 42 de răniţi”, a precizat el.

Între victime se află ”femei şi copii”, a precizat pentru AFP directorul Spitalului din Parwan, Abdul Qasim Sangin.

Preşedintele Ghani nu a fost rănit.

Altă explozie a răsunat, peste mai bine de o oră, în centrul Kabulului, potrivit unei surse din cadrul poliţiei. Potrivit unor fotografii ale unor servicii private de securitate, ea a avut loc în apropierea unui centru de recrutare al armatei.

”Douăzeci şi două de persoane, inclusiv numeroşi membri ai forţelor de securitate, au fost ucise, iar 38 au fost rănite în acest atentat terorist”, comis de un kamikaze, a anunţat Ministerul de Interne într-un comunicat. Şi aici, ”femei şi copii” se află între victime.

Talibanii au revendicat cele două atacuri şi au amintit că au somat populaţia să nu participe la reuniuni electorale în vederea alegerilor prezidenţiale de la 28 septembrie.

”Un mujahedin din (provincia) Paktika a comis un atac sinucigaş împotriva administraţiei personalului Ministerului Apărării la Kabul (...), omorând zeci şi rănind zeci” de persoane, au anunţat ei într-un comunicat.

Ei au revendicat, de asemenea, atentatul din Parwan, anunţând că ”atacul viza o reuniune care promova alegeri marionetă”.

”Noi am avertizat deja oamenii să nu participe la reuniuni electorale, iar dacă ei suferă pierderi este vina lor”, au adăugat ei.

Atentatul din Parwan este cel mai sângeros ce vizează în mod direct campania electorală, de la lansarea ei, la 28 iulie. Alt atac, soldat cu 20 de morţi, a vizat în acea zi birourile Afghanistan Green Trend (AGT), o mişcare politică înfiinţată de Amrullah Saleh, prezent pe lista lui Ashraf Ghani, în poziţia de prim-vicepreşedinte.

MILITAR AMERICAN UCIS

Într-o fotografie făcută de un jurnalist local la Parwan se poate vedea ceea ce a mai rămas dintr-o motocicletă calcinată, pe care se află un corp acoperit cu o pătură, sprijinită de o maşină de poliţie grav avariată. Pompieri curăţau terenul în jur.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a guvernatorului provinciei, Wahida Shahkar, ”explozia a avut loc în timp ce domnul Ghani se adresa suaţinătorilor săi. El este teafăr şi nevătămat”. Ea a adăugat că nimeni din echipa preşedintelui nu a fost atins.

Talibanii au anunţat, la începutul campaniei electorale, că vor face totul pentru a perturba scrutinul. Ei nu recunosc vreo legitimitate autorităţilor afgane, cu care au refuzat întotdeauna să dialogheze.

Numeroşi observatori se aşteaptă la o reintensificare a violenţei din partea talibanilor, în urma recentei întreruperi de către preşedinele american Donald Trump a negocierilor cu mişcarea talibană cu privire la o retragere treptată a forţelor americane.

Decizia Washingtonului a intervenit imediat după un atentat, la 5 septembrie, la Kabul, de asemenea revendicat de către talibani, soldat cu 12 morţi - inclusiv un militar american.

Alt militar american a fost ucis ”în acţiune”, în această ţară, a anunţat luni seara târziu Misiunea NATO în Afganistan, fără să ofere alte detalii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării