main logo
9457

Bărbat, ucis cu cruzime la Soroca. Cine e principalul suspect

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un apartament din raionul Soroca.

Bărbat, ucis cu cruzime la Soroca. Cine e principalul suspectFoto: știri.md

Informația a fost confirmată pentru Știri.md, de ofițerul IP Soroca, Svetlana Talpă.

Potrivit ei, oamenii legii au fost alertați astăzi, la ora 14:20, de un bărbat din Soroca, care a comunicat că vecinul său, care locuiește cu 2 nivele mai sus, i-a spus că a ucis o persoană în locuința sa.

"Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că cadavrul depistat în antreul unui apartament din orașul Soroca aparține unui bărbat  în vârstă de 52 de ani, locuitor al raionului Soroca. Cadavrul având semne de moarte violentă a fost îndreptat spre examinare medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului", a menționat Svetlana Talpă.

Persoana bănuită în comiterea infracțiunii este un bărbat în vârstă de 45 de ani, locuitor al orașului Soroca.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.

Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării