main logo
994

Avionul prăbuşit în Afganistan aparţinea Forţelor Armate ale SUA

Un avion cu 83 de persoane la bord s-a prăbuşit luni în Afganistan, iar dacă în primă fază nu se ştia cui aparţie, imaginile de la faţa locului au dus la concluzia că aparţine US Air Force, logo-ul fiind descoperit pe fuselajul aparatului de zbor.

Avionul prăbuşit în Afganistan aparţinea Forţelor Armate ale SUA

Responsabilitatea pentru doborârea aparatului de zbor şi-au asumat-o talibanii, care au fost primii care au spus că a fost vorba de un avion american, transmite Știri.md cu referire la romaniatv.net.

Dovada a apărut abia după ce au fost difuzate primele imagini de la faţa locului, cu epava fumegând.

Aeronava s-a prăbuşit în Provincia Ghazni, aceasta fiind înregistrată în baza de la Kandahar.

Avionul era unul de tip Bombardier Global Express E-11A BACN şi în el se aflau mai mulţi ofiţeri de rang înalt ai SUA, potrivit corespondenţilor de presă de la faţa locului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării