main logo
1461

Atacuri în Noua Zeelandă: 40 de morţi şi 20 de răniţi grav

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi alte 20 au fost grav rănite în atacuri care au avut loc vineri asupra a două moschei din oraşul Christchurch din Noua Zeelandă, a anunţat premierul Jacinda Ardern într-o conferinţă, potrivit agenţiilor internaţionale de presă

Ea a precizat că 30 de persoane au fost ucise la moscheea Masjid Al Noor din centrul oraşului şi alte 10 au fost ucise într-o moschee din suburbia Linwood, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Jacinda Ardern a spus că nivelul de alertă a fost ridicat la maxim. Ea a adăugat că patru suspecţi cu viziuni extremiste sunt în arest, precizând că ei nu se aflau până acum pe nici o o listă de monitorizare a poliţiei.

Poliţia a anunţat anterior că a arestat trei bărbaţi şi o femeie, fără a le dezvălui identitatea.

"Este că clar că nu poate fi vorba decât de un atac terorist", a mai spus Jacinda Ardern.

Ea a declarat că neo-zeelandezii "îi resping ferm şi îi condamnă" pe extremiştii violenţi implicaţi în atacuri.

Premierul a subliniat că Noua Zeelandă este un loc al "diversităţii, al bunătăţii, al compasiunii, o casă pentru cei care ne împărtăşesc valorile, iar aceste valori, vă asigur, nu vor fi şi nu pot fi zdruncinate de acest atac".

"Poate că ne-aţi ales, dar noi vă respingem ferm şi vă condamnăm", le-a transmis ea atacatorilor.

"Nu voi permite ca asta să schimbe profilul Noii Zeelande, nimeni nu ar trebui să facă asta. Acest act nu reflectă cine suntem noi ca naţiune", a mai spus Jacinda Ardern.

În acelaşi timp, premierul australian Scott Morrison a spus că autorul atacurilor este un extremist de dreapta australian.

Atacurile de la cele două moschei din Christchurch sunt opera unui "terorist extremist de dreapta, violent", a afirmat el, explicând că ancheta este în mâinile autorităţilor neo-zeelandeze.

El a confirmat informaţiile din presă conform cărora atacatorul este un cetăţean australian, fără a oferi detalii despre identitatea sa.

Serviciile de securitate australiene analizează posibile legături între Australia şi aceste atacuri, a precizat el, oferindu-şi tot sprijinul pentru Noua Zeelandă. "Nu suntem doar aliaţi, nu suntem doar parteneri, suntem o familie", a subliniat el.

Autorităţile neo-zeelandeze au recomandat moscheilor din toată ţara să-şi închidă uşile vineri, iar cetăţenilor să se abţină de la vizitarea acestor spaţii până la o notificare ulterioară. În acest oraş şi şcolile au fost închise, iar poliţia armată a fost desfăşurată pe străzi. Aeroportul din Christchurch funcţionează normal.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării