Comunicați țării o știre importantă!×
Italia vrea să-şi reducă datoria prin vânzarea proprietăţilor imobiliare
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
26 Apr. 01:2011
Italia vrea să-şi reducă datoria prin vânzarea proprietăţilor imobiliare

Italia nu-şi va atinge anul acesta obiectivele din programul de privatizare, pentru reducerea datoriei, iar Executivul vrea acum să obţină prin vânzarea unor proprietăţi imobiliare o treime din suma planificată iniţial, au anunţat miercuri oficiali ai coaliţiei aflată la guvernare, transmite Reuters.

  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
11
25 aprilie
Cercetători americani vor investiga procesul de îmbătrânire în spaţiu
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
25 Apr. 22:3120
Cercetători americani vor investiga procesul de îmbătrânire în spaţiu

Cipuri care imită în trei dimensiuni ţesuturi şi organe umane precum plămânul, măduva osoasă şi rinichiul vor fi lansate la 30 de aprilie la bordul rachetei Falcon 9, al companiei spaţiale private SpaceX de la Cape Canaveral (Florida), pentru a fi studiat procesul de îmbătrânire şi bolile în spaţiu, relatează joi EFE.

  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
1
20
Macron, mesaj către vestele galbene: Am simţit deplin ceea ce ei trăiesc
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
25 Apr. 21:2935
Macron, mesaj către vestele galbene: Am simţit deplin ceea ce ei trăiesc

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a susţinut joi seară prima conferinţă de presă din mandatul său, în care a afirmat că a înţeles preocupările societăţii şi ale protestatarilor din mişcarea ''vestelor galbene'', dar va menţine cursul reformelor, promiţând totuşi şi unele reduceri de taxe, potrivit AFP şi dpa.

  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
  • 0
1
35
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 1
1
  • 0
  • 0
  • 0
  • 0
  • 1
1
87

ANSP: Peste 400 de moldoveni s-au intoxicat cu pesticide în doar 3 ani

În ultimii trei ani, în Republica Moldova au fost înregistrate 405 cazuri de intoxicații acute cu pesticide, în urma cărora 14 persoane au decedat.

Autorităţile organizează în perioada 18-24 martie acţiuni de promovare a aplicării raționale a pesticidelor, cu genericul “Dați prioritate sănătății, utilizați rațional pesticidele”, transmite Știri.md cu referire la Moldpres.

Solicitată de agenție, șefa Serviciului informare și comunicare al ANSP, Olesea Croitor, a precizat că pe parcursul săptămânii curente specialiştii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică vor organiza mai multe activități cu implicarea publicului larg, cum ar fi: discuții publice, mese rotunde, instruiri, emisiuni radio și TV. Totodată, șefii Centrelor de Sănătate Publică teritoriale, prin intermediul specialiștilor secțiilor Protecției sănătății publice, în comun cu instituțiile de învățământ vor asigura informarea populației despre efectele nefaste ale pesticidelor asupra stării de sănătate.

De asemenea, în cadrul acestei săptămâni vor fi organizate concursuri și lecții în instituțiile de învățământ gimnazial și liceal, prelegeri în colectivitățile agricole privind promovarea utilizării raționale a pesticidelor de uz fitosanitar.

Specialiştii ANSP anunţă că anumite pesticide nu pot fi degradate de către microorganisme sau de organismul uman și de aceea se acumulează în organe, sol și plante. În ultimul timp, în țara se înregistrează tot mai multe produse de uz fitosanitar, care prezintă un potențial pericol asupra sănătății umane, iar utilizarea lor irațională de către persoane care nu au pregătirea necesară poate duce la dereglări grave ale sănătății.

În ultimii trei ani, în Republica Moldova au fost înregistrate 405 cazuri de intoxicații acute cu pesticide. Numai în anul 2018, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a insecticidului Valsafid, trei copii, cu vârste cuprinse între 4-11 ani din satul Flocoasa, raionul Cantemir şi-au pierdut viaţa.