main logo
2124

Alți 5 moldoveni au pierdut lupta cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 449

Încă 5 persoane au decedat în R. Moldova după ce au luptat mai multe zile cu noul tip de coronavirus.

Alți 5 moldoveni au pierdut lupta cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 449Foto: pexels.com

Informația a fost prezentată în cadrul unui briefing organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite Știri.md.

Astfel numărul total al persoanelor răpuse de COVID-19 a ajuns la 449.

Deces 445: Bărbat de 63 ani, din r-nul Fălești, internat la Spitalul Clinic Bălți, pe 17 iunie. Comorbidități: diabet zaharat tip 2, nefropatie diabetică.

Deces 446: Femeie de 65 ani, din UTA Găgăuzia, internată la Institutul de Medicină Urgentă, pe 8 iunie. Comorbidități: ciroză hepatică, angină pectorală de efort CF III.

Deces 447: Femeie de 71 ani, din r-nul Ialoveni, transferată de la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, la Institutul de Medicină Urgentă, pe 6 iunie. Comorbidități: hipertensiune arterială gr. II, cardiopatie hipertensivă IC II.

Deces 448: Femeie de 42 ani, din r-nul Anenii Noi, internată la Spitalul Clinic Republican, pe 16 iunie. Comorbidități: cardiopatie mixtă, hipertensiune arterială gr. II. 

MSMPS anunță despre decesul medicului Constantin Grosu (deces 449), de 68 ani, de specialitate anesteziolog-reanimatolog, care activa în cadrul Spitalului Clinic Municipal ”Sfânta Treime”. 

Sistemul medical a pierdut un specialist desăvârșit, care și-a exercitat profesia cu responsabilitate și dedicație, contribuind la salvarea multor vieți. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Medicul a fost internat la Spitalul Clinic Republican, pe data de 21 mai, fiind infectat cu COVID-19.

Știri.md amintește că numărul persoanelor infectate cu COVID-19 în R. Moldova ajunge la 13.106 cazuri.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării