main logo
6646

Alertele cu bombă de la Primăria Chișinău și Ambasada Ucrainei, false

Două alerte cu bombă au fost anunțate în această dimineață în Capitală.

Alertele cu bombă de la Primăria Chișinău și Ambasada Ucrainei, false

Potrivit Poliției, oamenii legii au fost alertați în această dimineață, 30 octombrie, în jurul orei 07:00, transmite Știri.md.

Poliția anunță că sesizarea a fost efectuată de către un bărbat care a comunicat că în incinta Primăriei mun. Chișinău și Ambasada Ucrainei se află obiecte explozibile.

La fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate, zonele fiind încercuite, securizate, transportul fiind redirecționat.

''Urmare a verificărilor de către forțele de ordine careva obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate.

În ambele cazuri au fost inițiate cauze penale, angajații poliției întreprind toate măsurile pentru a identifica și reține individul care a comunicat despre minarea instituțiilor. 

La moment se petrec toate acțiunile procesual-penale în stabilirea tuturor circumstanțelor'', se arată într-un comunicat de presă al Poliției Capitalei.

''Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism se pedepseşte cu amendă în mărime de la 27.500 la 42.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani'', a declarat pentru Știri.md ofițerul de presă Natalia Stati.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării