main logo
3651

Accidentul de la Hâncești. Martor: Ambulanța a venit cam greu

Ambulanța a venit la fața locului în aproximativ 20 de minute de la producerea accidentului.

Accidentul de la Hâncești. Martor: Ambulanța a venit cam greu

Despre aceasta a declarat pentru TV8 un bărbat din satul Sarata-Galbenă, raionul Hâncești, martor al accidentului produs astăzi în apropierea de satul Fundul Galbenei, transmite Știri.md.

„Cred că șoferul nu avea scăpare. Salvarea a venit cam greu, în aproximativ 20 de minute de la producerea accidentului. Așa strașnic nu am văzut niciodată. Un conducător auto, care de asemenea a fost martor al accidentului, a spus că șoferul cisternei circula cu viteză foarte mare și că s-a încadrat cu dificultate în curbă, astfel încât două roți ale autovehiculului s-au ridicat de la pământ. Șoferul care a decedat nu vorbea nimic, însă dădea din mână”, a declarat martorul accidentului rutier.

Contactați de TV8, reprezentanții Serviciului Naţional Unic Pentru Apelurile de Urgenţă 112 nu au răspuns la telefon pentru a ne spune în cât timp a ajuns ambulanța la fața locului.

O cisternă și un automobil s-au ciocnit pe un drum din apropiere de satul Fundul Galbenei din raionul Hîncești. Accidentul s-a produs la ora 12:45, pe traseul Hîncești-Chișinău.

Autocisterna avea o defecțiune tehnică și din acest motiv șoferul acesteia nu s-ar fi isprăvit cu conducerea vehiculului, pierzând controlul volanului, relatează reprezentanții poliției.

Șoferul autocisternei a murit la scurt timp de la producerea impactului. Autocisterna și automobilul de model Peugeot s-au lovit frontal. Mașina era condusă de o femeie în vârstă de 38 de ani.

În automobil se afla tatăl și băiatul femeii, în vârstă de 63 și 17 ani. Toți trei au fost duși la Spitalul Raional din Hîncești.

Poliția cercetează toate circumstanțele producerii accidentului.

Mai multe detalii la acest subiect, urmăriți deseară în buletinele de știri de la TV8 de la ora 19:00 și 21:00.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării