main logo
1511

Accident provocat de un șofer beat în Chișinău: 2 mașini, avariate

Accident grav pe strada Tudor Strișca din sectorul Botanica al Capitalei.

Accident provocat de un șofer beat în Chișinău: 2 mașini, avariateFoto: știri.md

Un șofer beat la volanul unui Toyota Prius a lovit un automobil de model BMW, transmite Știri.md.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 21:43. Un bărbat de 35 de ani, în stare de ebrietate, a lovit BMW-ul parcat, după care a încercat să fugă de la locul accidentului, însă nu i-a mers.

Automobilul de model Toyota Prius a fost proiectat într-un copac, fiind grav avariat.

Șoferul buclucaș a fost transportat la Spitalul de Urgență, având lovituri în zona capului.

Din primele informații, acesta era beat criță.

Pentru fapta comisă, acesta va primi amendă pentru accident, șofat în stare de ebrietate și părăsirea locului accidentului.

Cauza penală va fi expediată în instanța de judecată.

Știri.md amintește că Poliția a lansat un telefon care funcționează 24/24, unde puteți semnala dacă vedeți un șofer în stare de ebrietate la volan.

067 112 902 - este numărul la care puteți sesiza poliția dacă știți că cineva conduce, în acest moment, în stare de ebrietate

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării