Variola maimuței: Simptome, tratament și prevenție. Un caz, confirmat în Moldova
Variola maimuței este o infecție virală rară, care se transmite prin contact direct prelungit și se manifestă prin febră și erupții cutanate specifice. Recent, un caz importat a fost confirmat în Republica Moldova, iar pacientul este monitorizat de autorități.
Imagine simbolBoala este provocată de un virus din familia poxvirusurilor și nu este endemică în Europa, unde sunt raportate, în principal, cazuri de import, transmite Știri.md.
Cum se transmite virusul
Transmiterea are loc, în principal, prin contact fizic apropiat și de durată cu o persoană infectată. Virusul poate pătrunde în organism prin pielea lezată, mucoase (ochi, nas, gură) sau prin căile respiratorii. Infectarea este posibilă și prin atingerea obiectelor contaminate, precum haine, lenjerie sau suprafețe utilizate de persoana bolnavă.
Transmiterea prin picături respiratorii este posibilă în cazul unui contact apropiat și prelungit. De asemenea, există riscul transmiterii de la mamă la făt prin placentă.
Care sunt simptomele
Perioada de incubație este, în general, între 6 și 13 zile. Primele simptome includ febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare și de spate, oboseală și inflamarea ganglionilor limfatici. Ulterior apar erupții cutanate veziculoase, care pot provoca mâncărimi sau durere și se pot localiza pe față, trunchi, membre, dar și în zona genitală sau anală. Pot apărea și leziuni la nivelul gurii sau ochilor.
În majoritatea cazurilor, evoluția este ușoară, iar pacienții se recuperează în câteva săptămâni, fără tratament specific. Formele mai severe pot apărea la copiii mici, femeile însărcinate sau persoanele cu imunitate scăzută.
Tratament și prevenție
Nu există un tratament antiviral utilizat de rutină pentru toate cazurile, iar îngrijirea medicală este orientată spre ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. În cazurile confirmate se recomandă izolarea pacientului pentru a limita răspândirea virusului.
Există vaccin împotriva variolei maimuței, recomandat în special în zonele cu transmitere activă. De asemenea, vaccinul împotriva variolei umane poate oferi protecție parțială.
Autoritățile recomandă respectarea igienei mâinilor, evitarea contactului apropiat cu persoane care prezintă simptome suspecte și prezentarea la medic în cazul apariției febrei și erupțiilor cutanate. Situația epidemiologică este monitorizată de specialiști.
Amintim că, pe 19 februarie, Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat confirmarea unui caz importat de infecție cu virusul variolei maimuței (MPXV) în Republica Moldova. Diagnosticul a fost stabilit în urma testelor efectuate la Laboratorul Național de Referință al instituției.