main logo
1625

Un asteroid imens va lovi atmosfera Pământului. Ce spune NASA

Un asteroid imens va lovi atmosfera Pământului săptămâna aceasta, trecând mai jos decât sateliții de comunicații, dar NASA spune că nu există niciun pericol.

Un asteroid imens va lovi atmosfera Pământului. Ce spune NASA

Asteroidul 2023 BU, de dimensiunea unui camion de marfă, va trece pe lângă Pământ într-una dintre cele mai apropiate astfel de întâlniri înregistrate vreodată, ajungând la o zecime din distanţa de pe orbita majorităţii sateliţilor de comunicaţii, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

NASA a a precizat că asteroidul, recent descoperit, va trece la 2.200 de mile (3.600 km) deasupra vârfului sudic al Americii de Sud, la 19.27, ora de est a SUA, joi (12:27 GMT vineri). Totuși, deși acesta se va apropia foarte mult, nu există riscuri ca asteroidul să lovească Pământul, a anunțat NASA. În cazul în care s-ar apropia mai mult decât au estimat ei, oamenii de ştiinţă au spus că cea mai mare parte ar arde în atmosferă, iar bucăţi mai mari ar putea cădea ca meteoriţi.

Ce au arătat testele NASA

Sistemul de evaluare a riscurilor de impact al NASA, numit Scout, a exclus rapid un posibil impact cu Pământul, a declarat dezvoltatorul său, Davide Farnocchia, inginer la Jet Propulsion Laboratory al agenţiei din Pasadena, California.

„Dar, în ciuda celor foarte puţine observaţii, a fost totuşi capabil să prezică că asteroidul va trece extraordinar de aproape de Pământ. De fapt, aceasta este unul dintre obiectele care s-au apropiat cel mai mult de Pământ din rândul celor înregistrate vreodată”, a spus Farnocchia.

Cine a descoperit asteroidul

Asteroidul în cauză a fost descoperit sâmbătă și se crede că are o diametru între 3,5 m şi 8,5 m. A fost observat pentru prima dată de acelaşi astronom amator din Crimeea, Ghenadi Borisov, care a descoperit o cometă interstelară în 2019. În câteva zile, zeci de observaţii au fost făcute de astronomi din întreaga lume, permiţându-le să stabilească cu precizie traiectoria asteroidului.

Acea traiectorie va fi modificată drastic de gravitaţia Pământului pe măsură ce trece. În loc să graviteze în jurul Soarelui la fiecare 359 de zile, acesta se va muta pe o orbită eliptică care va dura 425 de zile, potrivit NASA.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării