main logo
607

Samsung Galaxy Note 9 nu va aduce o funcție mult-așteptată

Samsung Galaxy Note 9 mai are vreo jumătate de an până la lansare, dar se pare că știm deja ce îi va lipsi viitorului smartphone.

Samsung Galaxy Note 9 nu va aduce o funcție mult-așteptatăSamsung Galaxy Note 9 nu va aduce o funcție mult-așteptată

Samsung Galaxy S9 s-a lansat deja și a venit fără o funcție pe care mulți au așteptat-o: senzorul de amprentă integrat în ecran. Cei de la Synaptics au reușit să creeze un astfel de senzor funcțional la finele lui 2017, iar Vivo a creat un smartphone care integrează această tehnologie, scrie playtech.ro

Cei de la Samsung n-au adus senzorul de amprentă pe ecran odată cu lansarea lui Galaxy S9, iar dacă îți făceai cumva speranțe că vei vedea această nouă tehnologie pe Note 9, ai putea să-ți iei gândul și de la asta.

Conform lui Ming-chi Kuo, tehnologia pe care Samsung vrea să o folosească pentru senzorul de amprentă pe ecran tot nu este pusă la punct. Asta e destul de surprinzător, având în vedere că Vivo și Synaptics par să fi făcut o treabă destul de bună. Totuși, de aici tragem concluzia că tehnologia pe care Synaptics a pregătit-o nu e suficient de bună pentru Samsung, care ar putea opta pentru o soluție proprie, chiar dacă dezvoltarea va dura ceva mai mult.

Securitatea e unul dintre cele mai importante aspecte de care ține cont Samsung în ceea ce privește telefoanele sale; Kuo menționează că niciuna dintre tehnologiile de senzor pe ecran nu atinge standardele impuse de către sud-coreeni.

Compania pare să nu se grăbească în ceea ce privește implementarea unui senzor de amprentă pe ecran, așa că putem să sperăm că viitorul Galaxy S10 va aduce așa ceva. Conform șefului diviziei de mobile, DJ Koh, noi tehnologii vor fi aduse atunci când sunt gata, așa că ne putem aștepta la mai multă calitate în detrimentul timpilor de așteptare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării