main logo
659

Povestea revoltei echipei NASA care a tăiat legătura cu Pământul

La începutul anilor ‘70, a existat un echipaj al NASA trimis în spațiu în cadrul unui program spațial de cercetare. Însă, membrii echipajului s-au răzvrătit și au întrerupt orice cale de comunicare cu Pământul.

Povestea revoltei echipei NASA care a tăiat legătura cu Pământul

De către civili, misiunile în spațiu sunt privite cu admirație și o ușoară teamă. Trimiterea omului în spațiu a fost, într-adevăr, un pas uriaș pentru omenire, apogeul țelului suprem al omului de a sparge orice barieră care stă în calea cunoașterii, transmite Știri.md cu referire la Playtech.ro.

Sunt însă și lucruri pe care oamenii de rând nu le află la timp sau deloc despre anumite evenimente mai puțin onorabile. Știința nu este doar despre succese, ci și despre eșecuri. Aceasta este povestea unui eșec, soldat apoi cu succes.

La 28 decembrie 1973, echipajul format din trei astronauți NASA, de pe nava spațială Skylab 4 a întrerupt orice legătură cu Pământul, în semn de revoltă față de condițiile grele de lucru în spațiu.

A fost pentru prima dată când NASA s-a confruntat cu una dintre cele mai mari amenințări: răzmerița astronauților.

Care a fost misiunea Skylab

revolta nasa skylab 4 spatiu

Stația spațială Skylab a NASA

Misiunea Skylab a fost un program spațial de scurtă durată, desfășurat în perioada 1973 – 1979 și a avut ca obiectiv trimiterea în spațiu a trei echipaje umane, la bordul unui laborator spațial aflat pe orbita Pământului. Prima operațiune, lansarea laboratorului, a purtat denumirea Skylab 1.

Au urmat apoi cele trei echipaje trimise, pe rând, în spațiu, să lucreze în scop de cercetare la bordul laboratorului. Primul echipaj, Skylab 2, a durat 28 de zile. Astronauții trimiși au efectuat lucrări de reparații, instalarea unui sistem de protecţie împotriva radiaţiilor solare şi diverse experimente şi măsurători de astronomie și medicină.

Cel de-al doilea echipaj, Skylab 3, a stat în spațiu 60 de zile, unde a continuat întreținerea laboratorului și experimentele medicale. Ambele misiuni au decurs cu succes, ceea ce i-a făcut pe șefii NASA să fie prea încrezători în astfel de misiuni.

Când au trimis și al treilea echipaj, Skylab 4, situația s-a schimbat. Membrii acestui echipaj nu mai erau astronauți experimentați, ci recruți (rookies, cum spun americanii). În plus, această misiune trebuia să dureze 84 de zile, un record la acea vreme.

Muncă grea pentru cei trei „rookies” NASA

revolta nasa skylab 4 spatiu

Cei trei membri ai echipajului de pe Skylab 4

Echipajul Skylab 4, format din astronauții Gerry Carr, Bill Pogue şi Ed Gibson, a decolat pe 16 noiembrie 1973, iar programul lor cuprindea 6.051 de ore de muncă, împărțite între cei trei membri.

Pe lângă lucrările de mentenanță și experimentele deja obișnuite, efectuate înaintea lor, ei trebuiau să efectueze și patru sesiuni de ieșiri în afara navetei.

Dar, acest program s-a dovedit mult prea încărcat și dificil. În misiunile precedente, existau astronauți care participaseră la misiunea Apollo 12, de explorare a Lunii, deci erau mai experimentați decât cei de pe Skylab 4. În cele din urmă, Garry, Bill și Ed au clacat.

Astronauții nu-și duceau la îndeplinire la timp sarcinile, pentru că nu e ușor să te adaptezi de la o zi la alta cu un mediu nepământean. NASA investise o avere din bugetul american ca să-i trimită în spațiu, așa că echipa de comunicare de pe Pământ a început să impună restricții pe care echipajul Skylab 4 nu le-a mai acceptat.

Răzmeriță spațială

După șase săptămâni pe orbită, imediat după Crăciun, astronauții au anunțat turnul de control de pe Pământ că-și iau o zi liberă neplanificată și au întrerupt căile de comunicație cu NASA, în semn de revoltă.

Contactul s-a reluat abia la sfârșitul lunii decembrie, când membrii echipajului Skylab 4 și NASA au ajuns la un compromis. Au fost diminuate sarcinile de lucru, iar misiunea a fost dusă la bun sfârșit. Dar, când s-au întors pe Pământ, cei trei astronauți n-au mai avut voie să participe la vreo misiune în spațiu.

Revolta de pa Skylab 4 a rămas o învățătură de minte pentru cei de la NASA, dar și un studiu de caz despre modificările pe care le suferă psihicul uman în spațiu.

Azi, s-a ajuns la concluzia că revolta a survenit din mai multe cauze: timpul prea îndelungat pe care trebuia să-l petreacă astronauții pe navă, mediu izolat și condiții improprii omului, modul în care era construită nava, microgravitația de pe navă, așteptările prea optimiste pe care le-au avut cele două tabere (Skylab 4 și NASA), puțina experiență a echipajului și, posibil, lipsa unei perioade de acomodare cu mediul cosmic.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării