O premieră în domeniul IT a fost implementată în Republica Moldova
O premieră în domeniul IT va fi implementată în Republica Moldova.

Este vorba despre un program educațional realizat prin intermediul tehnologiei informaticii, care are ca scop principal învățarea continuă adresându-se tuturor categoriilor de vârstă și profesionale, transmite Știri.md.
Aplicația web este rezultatul demersului unei echipe internaționale de informaticieni coordonată de istoricul român Antoniu Martin.
Acesta a realizat în anii precedenți un studiu de caz asupra sistemului educațional al Republicii Moldova.
„Această aplicație web are rolul de a centraliza platformele educaționale existente în scopul stimulării învățării, optimizând acest proces pe tot parcursul vieții la diferite categorii profesionale. Reunind cele mai performante platforme educaționale existente, programul ghidează educabilul pe tot parcursul procesului educațional.
De menționat și faptul că această platformă reușește, prin intermediul algoritmului informatic, să orienteze educabilul și în ceea ce privește cariera, profesia, deci este extrem de utilă și pe piața muncii”, a precizat dr. Antoniu Martin, promotorul acestei inițiative.
Acest program vine să răspundă principalelor provocări ale societății actuale și va avea o contribuție majoră la dezvoltarea domeniilor educațional, social și economic din Republica Moldova.