main logo
1405

O navă spaţială rusească a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională

O capsulă spaţială rusească din gama Soiuz s-a conectat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică la Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

O navă spaţială rusească a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională

În septembrie, nava va servi ca vehicul pentru întoarcerea pe Pământ a doi cosmonauţi ruşi şi a unui astronaut american, a căror navă spaţială iniţială a fost avariată, scrie AFP, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Nava de salvare MS-23 a fost lansată fără nicio persoană la bord, vineri dimineaţă, din Kazahstan, şi a ajuns la staţia spaţială după o călătorie de aproximativ două zile, potrivit NASA.

Americanul Frank Rubio şi ruşii Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin au decolat la sfârşitul lunii septembrie 2022 cu ajutorul capsulei Soiuz MS-22. Însă, în decembrie, această capsulă s-a confruntat cu o defecțiune în timp ce era amarată la ISS, care, potrivit autorităţilor de la Moscova, ar fi fost cauzată de impactul cu un micrometeoroid.

Prin urmare, agenţia spaţială rusă a decis că nu mai poate fi folosită decât în caz de urgenţă şi a ales să trimită vehiculul înlocuitor Soiuz MS-23.

Capsula avariată MS-22 urmează să se desprindă de ISS şi să revină fără echipaj pe Terra, la sfârşitul lunii martie.

Pe lângă cei trei membri ai echipajului ajunşi la bordul ISS cu ajutorul capsulei Soiuz, ISS numără în prezent alţi patru pasageri, membri ai misiunii Crew-5, care au sosit pe orbită la bordul unei capsule Dragon a companiei americane SpaceX, în octombrie 2022.

SpaceX urmează să îi trimită în cursul nopţii de duminică spre luni la bordul ISS pe cei patru înlocuitori ai acestora, în cadrul misiunii Crew-6: doi astronauţi de la NASA, un astronaut saudit şi un cosmonaut rus.

După câteva zile petrecute alături de noii lor colegi, echipajul din misiunea Crew-5 va reveni pe Pământ.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării