main logo
345

Netflix nu îşi va distribui conţinutul prin viitorul serviciu al Apple

Netflix, serviciul de streaming dominant la nivel mondial, nu îşi distribui serialele şi filmele prin intermediul viitorului serviciu video al Apple, a declarat directorul general Reed Hastings.

Netflix nu îşi va distribui conţinutul prin viitorul serviciu al Apple

„Preferăm să lăsăm clienţii să ne vizioneze conţinutul prin intermediul serviciului nostru. Am decis să nu integrăm serviciul lor”, a declarat Hastings reporterilor la sediul companiei din Hollywood, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Apple este aşteptată să prezinte serviciul de televiziune şi video în cursul unui eveniment care va avea loc pe 25 martie, urmând să concureze cu Netflix şi alte companii care oferă online programe de divertisment.

Surse apropiate situaţiei au declarat că serviciul Apple va revinde abonamente la CBS, Viacon şi Starz (serviciu al Lions Gate Entertainment), precum şi conţinut original propriu.

Walt Disney şi WarnerMedia , parte a grupului AT&T, vor oferi la rândul lor servicii de streaming pe bază de  abonament.

Întrebat despre pericolul concurenţei, Hastings a spus că cea mai mare provocare pentru Netflix este să nu fie distrasă de concurenţi, dar „să înveţe lecţii” de la ei.

„Acestea sunt companii mari, extraordinare, bine finanţate prin investiţii semnificative. Vor face nişte programe extraordinare. Voi fi invidios. Vor veni cu nişte idei grozave. Vom dori să le împrumutăm”, a adăugat şeful Netflix.

Hastings mai anticipează că Netflix, ca şi alte companii de tehnologie, nu va avea acces pe piaţa din China o lungă perioadă de timp.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării