main logo
544

Marina americană își dotează navele de război cu o armă laser

Distrugătoarele marinei SUA vor fi în curând înarmate cu arme laser de mare putere, care pot urmări și incinera drone de atac pe mare, aducând ”cu viteza luminii” noile tehnologii din războiul maritim la un nou nivel.

Marina americană își dotează navele de război cu o armă laser

Laserele de acest fel funcționează de ani de zile, deoarece sistemul de arme cu laser (LAW) al Marinei SUA a fost deja implementat pe USS Ponce, scrie Fox News, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

US Navy a colaborat însă în acest timp cu parteneri din industrie pentru a rafina și întări aplicațiile cu arme laser.

Una dintre acestea, numită Laser de înaltă energie, cu protecție și supraveghere optică integrată (HELIOS), va înarma în curând distrugătoarele din clasa Arleigh Burke DDG 51 Flight IIA.

Arma laser HELIOS va fi instalată până la sfârșitul acestui an

Marina americană va instala anul acesta noul sistem HELIOS, cu o putere de 60 kw pe USS Preble.

“Vom finaliza punerea în funcțiune a sistemelor de arme cu energie direcționată de mare putere, flota noastră trebuie să prevaleze într-o luptă apropiată înainte ca adversarii noștri să atingă aceeași capacitate”, a declarat amiralul Michael Gilday.

Arma construită de Lockheed este acum operațională și a fost livrată US Navy după ani de dezvoltare.

HELIOS este programat să fie integrat pe distrugătoare până la sfârșitul acestui an, în urma unei serii de teste aflate în desfășurare la Wallops Island, Virginia.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării