main logo
1360

Lansarea iPhone 13, confirmată: Când apar noile telefoane de la Apple

Cu aproximativ o lună mai devreme decât în 2020, Apple va dezvălui familia de terminale iPhone 13.

Lansarea iPhone 13, confirmată: Când apar noile telefoane de la Apple

Se pare că gigantul din Cupertino este optimist în privința disponibilități acestor gadgeturi și vrea să le aducă cât mai repede pe piață, transmite Știri.md cu referire la Playtech.ro.

Pe 13 octombrie 2020, oficialii Apple au dezvăluit patru telefoane noi, iPhone 12, iPhone 12 mini, iPhone 12 Pro și iPhone 12 Pro Max. Jumătate dintre aceste gadgeturi au ajuns în magazine 10 zile mai târziu. Pentru cealaltă jumătate ai fost nevoit să aștepți până pe 13 noiembrie, o lună mai târziu. În 2021, noile smartphone-uri vor ieși din Cupertino semnificativ mai repede.

iPhone 13, confirmat oficial upgrade

Pe 14 septembrie, Apple va organiza o conferință online pentru a dezvălui noua familie de terminale iPhone 13. Evenimentul este intitulat California Streaming și, pe lângă o nouă serie de iPhone-uri, se pare că va include lansarea unei noi generații de Apple Watch.

Ca de fiecare dată, invitația nu include prea multe indicii legate de lansarea efectivă și nu este foarte clar ce vom vedea în cadrul transmisiei din Cupertino. Pe de altă parte, Internetul a fost plin de zvonuri în ultimele luni despre aceste gadgeturi, deci este foarte improbabil să fim uimiți.

Conform datelor din piață, iPhone 13 va reprezenta un upgrade infim comparativ cu iPhone 12. Vizual s-ar putea să rămână neschimbat, cu excepția crestăturii din partea de sus a ecranului care ar trebui să devină un pic mai mică sau, cu un pic de noroc, să dispară cu desăvârșire. Pentru prima oară, cel puțin în cazul variantei Pro, iPhone 13 s-ar putea să aibă un ecran care stă aprins în permanență pentru a afișa anumite detalii, precum ora exactă, bateria și câteva notificări.

De asemenea, rata de reîmprospătare s-ar putea să ajungă la 120Hz, comparativ cu 60Hz în generația anterioară. Camerele ar trebui, de asemenea, să beneficieze de un upgrade, cu o stabilizare optică mai bună.

În ceea ce privește Apple Watch 7, nu se cunosc prea multe detalii, dar ar trebui să aibă un ecran un pic mai mare, să fie mai rapid și să includă mai multe aptitudini în a măsura sănătatea purtătorului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării