main logo
695

iPhone are șanse să devină un telefon urât în 2019

Producătorii de telefoane se inspiră unii de la alții când vine vorba de designul produselor, iar anul acesta, pare să fie din nou rândul iPhone să ”preia” elemente de la Huawei.

iPhone are șanse să devină un telefon urât în 2019

Huawei a reușit să întreacă Apple în 2018 și să devină al doilea cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, în urma celor de la Samsung. Americanii au de-a face cu vânzări în scădere, iar asta ar trebui să-i motiveze să vină cu ceva nou pentru telefoanele din 2019. Dacă imaginea apărută pe internet e reală, s-ar putea ca inovația să nu fie tocmai cea mai potrivită, transmite Știri.md cu referire la Playtech.

Telefonul iPhone din 2019 apare într-o primă imagine render, iar spatele acestuia nu este deloc impresionant, ca să fim indulgenți. Pare că pentru anul acesta, Apple e gata să se inspire de la Huawei pentru designul camerelor, doar că o face într-un mod destul de ciudat.

Numărul de camere foto de pe telefoane e în continuă creștere; giganții din domeniu sunt interesați acum de sisteme de camere foto triple, iar Apple nu ar putea lipsi din această ecuație. Un aranjament de acest fel deja devine dificil de orientat pe telefon, iar americanii par că au ales cea mai greșită metodă de amplasare a celor trei camere.

Inspirat de Mate 20, noul iPhone ar urma să aibă cele trei camera amplasate într-un pătrat din colțul telefonului. Camerele sunt așezate în formă de triunghi în acest pătrat, iar dacă iei în calcul și blițul, ai de-a face cu un paralelogram.

Evident, e o imagine render și suntem la nouă luni distanță de viitorul telefon, așa că e probabil să vorbim și despre un fals. Totuși, Ice Universe, cunoscut pentru zvonurile pe care le oferă și care se adeveresc de cele mai multe ori, a confirmat această imagine. Dacă Apple vrea să păstreze acest design, s-ar putea să nu facă cea mai bună impresie.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării