main logo
493

Instrumentul care prezice culoarea ochilor, părului și pielii cu o mostră ADN

Un instrument inovator îți poate prezice cu precizie culoarea ochilor, părului și a pielii doar cu ajutorul unei mostre ADN.

Instrument ce prezice culoarea ochilor, părului și pielii cu mostra ADN

O echipă internațională de cercetători a dezvoltat sistemul de testare ADN HIrisPlex-S, care oferă o descriere fizică a unei persoane într-un mod care nu a fost posibil până acum. În trecut, un singur test nu putea să prezică toate cele trei trăsături.

Instrumentul poate identifica markerii genetici din ADN-ul lăsat la locul unei crime sau obținut din resturi arheologice.

Medicul genetician, Susan Walsh,  a declarat că, anterior, au fost oferite instrumente ADN care detectau culoarea ochilor. „Altele îți detectau combinat culoarea ochilor și culoarea părului, însă culoarea pielii a fost mereu problematică și mai greu de depistat”, a declarat ea, potrivit Playtech.

Aceasta mai spune că instrumentul prezice culoare reală a pielii, care este împărțită în cinci categorii: foarte palide, palide, intermediare, întunecate și aproape negre. Iar asta se întâmplă prin folosirea markerilor ADN din genele care determină culoarea pielii unui individ.

Cercetătorii au precizat că nu este același lucru cu identificarea genelor. „S-ar putea spune că procesul este mai asemănător cu specificarea unei culori de vopsea dintr-un magazin, decât cu indicarea rasei sau a etniei”, spun aceștia.

Susan Walsh lucrează în prezent cu poliția de stat pentru a determina cât de util este acest instrument și cum poate ajuta la identificarea victimelor și rezolvarea crimelor. „De cele mai multe ori, martorii oculari menționează culoarea părului și a pielii, în momentul în care încearcă să descrie o persoană”, spune ea.

Acum, cercetătorii folosesc genetica pentru a analiza obiectiv ceea ce oamenii au văzut. Sistemul de testare HIrisPlex-S este capabil să prezinte simultan fenotipurile ochiului, părului și culorii pielii din ADN-ul prelevat.

Utilizatorii pot să introducă date relevante și să folosească instrumentul de analiză a ADN-ului, iar webtool-ul va prezice un profil al pigmentului respectiv.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării