main logo
587

Hackerii au reuşit să deblocheze toate versiunile noi de iOS

Un renumit grup de hackeri a creat un instrument care poate debloca orice model de iPhone care rulează una din versiunile de iOS lansate în ultimii ani.

Hackerii au reuşit să deblocheze toate versiunile noi de iOSFoto: engaged.com

Hackerii grupului unc0ver au lansat un “jailbreak” pentru iPhone care reuşeşte să deblocheze orice iPhone care rulează iOS 11 şi versiunile mai noi, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Jailbreak-ul merge inclusiv pe iOS 13.5, cea mai recentă versiune de iOS, lansată de Apple în urmă cu doar câteva zile.

Pentru a-şi controla cât mai bine ecosistemul, Apple creează un “zid” în jurul acestuia, astfel încât doar compania americană să poată face alte modificări decât cele oferite oficial de sistemul de operare.

Spargerea acestui zid se numeşte Jailbreak.

Hackerii caută vulnerabilităţi software necunoscute de producător pentru a sparge protecţia creată de Apple.

Deblocarea realizată astfel permite personalizarea telefonului dincolo de limitele impuse de Apple, însă creşte şi riscurile de securitate la care utilizatorii se expun.

În acest caz, hackerii spun că noul jailbreak nu afectează securitatea sistemului de operare, nu contribuie la scăderea autonomiei şi nu afectează funcţionarea serviciilor Apple.

De regulă, Apple se grăbeşte să repare aceste vulnerabilităţi, dezactivând jailbreak-ul printr-un update de software.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării