main logo
367

Elevii din 11 şcoli studiază obiectele cu ajutorul noilor tehnologii

Mai pregătiţi pentru viitor. Elevii din 11 şcoli studiază chimia, fizica şi matematică cu ajutorul imprimantelor 3D, dronelor, laboratoarelor digitale şi a ochelarilor VR.

Elevii din 11 şcoli studiază  obiectele cu ajutorul noilor tehnologiiElevii din 11 şcoli studiază obiectele cu ajutorul noilor tehnologii

Centrul Naţional de inovaţii digitale în educaţie „Clasa Viitorului” îşi propune să revoluţioneze educaţia prin tehnologie. Centrul va instrui anual peste 1.000 profesori să utilizeze tehnologiile în educaţie, transmite Știri.md cu referire la Mesager.

„În circuitul acesta am făcut un radio, cu ajutorul la nişte baterii, conductoare şi rezistoare şi un speaker”, a spus un elev.  

Peste două mii de elevi şi 100 de profesori au fost deja instruiţi să utilizeze tehnologiile moderne în procesul educaţional. 

„Pedagogia modernă spune clar că nu poate fi învăţare în afara tehnologiilor, copiilor le place să se joace cu fel de fel de gadgeturi, calculatoare, laptopuri”, a declarat profesorul Universităţii din Tiraspol, Mihai Calalb.

Peste 30 de tipuri de tehnologii sunt utilizate în Clasa Viitorului, printre care seturi de robotică, imprimante 3D, drone, laboratoare digitale, ochelari VR.

„Competenţa absolut indispensabilă orei actuale este competenţa digitală trebuie, figurativ vorbind, să le oferim copiilor noştri pâinea şi cuţitul în cunoaşterea noilor tehnologii”, a declarat ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

„Ei au nevoie de o scoală atractivă si un mediu de învăţare care pune accent pe gândirea critică şi rezolvarea problemelor, pe aplicarea de tehnologii. cred că toti copiii din moldova merită sa aiba acces la cele mai moderne tehnologii”, a declarat şeful misiunii USAID Moldova, Karen Hillard.

„Niciodată nu poţi înţelege cât de repede şi cum se va dezvolta tehnologia în epoca informaţională. Niciodată nici un guvern in lume nu va reuşi să vină cu reglementări a domeniului IT pentru că acest domeniu se mişcă mult mai repede decât se mişcă oricare govern”, a declarat premierul, Pavel Filip.  

Costul investiţiilor în Clasa Viitorului  depăşeşte 12 milioane de lei. Programul a fost lansat la iniţiativa Executivului cu suportul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare şi al Guvernului Suediei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării