main logo
396

După ce nu a putut bloca Telegram, Roskomnadzor vrea să verifice Twitter și Facebook

Șeful Roskomnadzor, Alexandr Jarov a declarat că la mijlocul lunii decembrie va expedia o scrisoare către reprezentanțele din Rusia a Twitter și Facebook, pentru a vedea cum se execută legea cu privire la păstrarea datelor utilizatorilor.

După Telegram, Roskomnadzor vrea să verifice Twitter și Facebook

„La data de 15 decembrie voi expedia o scrisoare către reprezentanțele celor două companii să ne spună unde sunt păstrate aceste date. Până la sfârșitul anului voi contacta cele două companii. Din câte știu eu, ei lucrează în acest sens”, a spus Jarov, relatează Știri.md cu referire la deschide.md.

Oficialul rus a menționat că instituția pe care o conduce nu verifică firmele la direct ci contactează companiile deținătoare de servere, dacă aceste companii au sau nu contracte cu ei pentru păstrarea datelor.

Alexandr Jarov anunța despre verificarea celor două companii încă în luna aprilie a acestui an. Legea cu privire la păstrarea datelor personale a utilizatorilor, obligă companiile IT care operează cu date personale să păstreze aceste date și să le pună pe un server din interiorul țării.

Anterior Roskomnadzor a încercat să blocheze messengerul Telegram deoarece conducerea companiei care îl administrează nu a oferit FSB-ului cheile de criptare a mesajelor. Tentativa a eșuat, deși instanța de judecată a stabilit că Telegram poate fi blocat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării