main logo
703

Cum va arăta cel mai nou smartphone lansat de Samsung cu 4 camere foto

Samsung Galaxy Note 10 va fi lansat la sfârșitul acestei veri, iar primele imagini cu telefonul indică un smartphone arătos, în multe culori aprinse.

Cum va arăta cel mai nou smartphone lansat de Samsung cu 4 camere foto

În primul rând, dacă aceste imagini, ce au fost create pe baza informațiilor disponibile, sunt reale, atunci Note 10 nu va fi foarte diferit de Samsung S10, transmite Știri.md cu referire la Playtech.ro.

Samsung Galaxy Note 10 va avea același design pătrățos, cu margini rotunjite ca și Note 9 și va fi însoțit de un Stylus, dar va avea un ecran perforat. Samsung vrea să facă telefonul mai „fun” și vei putea cumpăra Note 10 în mai multe culori decât în trecut.

Potrivit utilizatorului Ice Universe, cunoscut pentru faptul că primește informații despre noile telefoane, Samsung Galaxy Note 10 va avea un display perforat pentru a face loc unei camere frontale. Diferența dintre Note 10 și S10 este că acea perforație a ecranului va fi mai mică și va fi amplasată în mijloc, nu în lateral.

Vom vedea dacă amplasarea camerei în mijloc este o idee bună sau nu. Eu cred că arată mai bine cu ecranul perforat într-o parte decât în mijloc, dar asta ține de gust. Va fi interesant dacă Samsung motivează într-un fel această alegere de design.

Și sistemul de camere de pe spate va suferi modificări. Acesta ar fi așezat pe veritcală, nu pe orizonatală ca pe ultimele telefoane Galaxy S sau Galaxy Note. Cel mai probabil va fi așezat într-o parte pentru a putea face loc bateriei mari de 4300 mAh. Nu știm ce camere vor fi pe spate, dar am putea presupune că telefonul va avea un sistem foto similar cu cel regăsit pe Samsung Galaxy S10 5G.

De asemenea, încărcarea mai lentă ar fi rezolvată pe Samsung Galaxy Note 10. Conform informațiilor furnizate până la acest moment, încărcătorul noului telefon va fi mai rapid decât 25 de wați. Note 10 va avea un procesor Qualcomm Snapdragon și va fi compatibil cu tehnologia 5G.

Oricum ar fi, Note 10 ar trebui să fie disponibil în cinci culori: negru, roz, auriu, verde și albastru. Seria Note 10 va fi lansată, cel mai probabil, în luna august 2019.


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării