Cum ne influențează criticile părinților relațiile la maturitate?
Un comentariu banal poate suna ca o critică. O tăcere poate părea respingere. Pentru mulți adulți, aceste reacții nu vin din ce se întâmplă în prezent, ci din felul în care au învățat să citească oamenii când erau copii.
Foto: ShutterstockCei crescuți cu părinți critici, ironici sau imprevizibili ajung, fără să-și propună, să recunoască aceleași tipare în relațiile de adult. Astfel s-a format mintea. Ideea este că un mecanism format în copilărie pentru a face față unui mediu dificil ajunge să funcționeze automat la maturitate, chiar și când nu mai e necesar. Un adult crescut într-un mediu critic poate interpreta orice observație ca pe un atac, iar o glumă nepotrivită sau un reproș minor sunt suficiente pentru a-i confirma că nu e destul de bun sau că urmează să fie respins, transmite Știri.md cu referire la descopera.ro.
Cei cu părinți imprevizibili dezvoltă alt tip de reacție. Într-o relație, atenția le rămâne permanent în alertă. Analizează tonul vocii, pauzele din conversație, schimbările de dispoziție, ca și cum ar căuta un semnal de pericol. Chiar și liniștea devine tensionată, pentru că în trecut liniștea nu însemna siguranță.
De aici apar comportamentele care complică relațiile fără să fie evidente la început. Unii devin foarte atenți la ce spun, evită conflictele sau încearcă să controleze situațiile ca să reducă riscul unor reacții neprevăzute. Alții ajung să interpreteze gesturi neutre în mod negativ. Un mesaj la care nu se răspunde imediat poate fi văzut ca lipsă de interes, deși nu e nimic mai mult decât o întârziere.
În cuplu, aceste reacții creează tensiune fără ca partenerii să înțeleagă de unde vine. Cel care se simte criticat se retrage sau răspunde defensiv. Celălalt rămâne confuz și încearcă să repare ceva ce nu a vrut să strice. Cu timpul, apare o dinamică în care cei doi reacționează la lucruri diferite: unul la ce se întâmplă în momentul acela, celălalt la ceva mai vechi care se reactivează.
Schimbarea începe atunci când tiparul este recunoscut, atunci când îți dai seama că reacția ta este despre ceva mai vechi, nu despre ce se întâmplă în momentul acela.
De acolo, comunicarea se schimbă. În loc să justifici ce ai simțit, explici de unde vine. Spui ce s-a întâmplat cu tine, fără să dai vina pe celălalt. Partenerul, la rândul lui, poate învăța să spună lucrurile într-un fel care nu declanșează imediat apărarea. Relația devine mai stabilă pe măsură ce fiecare conversație dificilă e dusă până la capăt, fără retragere.
Atunci când tiparele sunt puternice și se repetă, un psihoterapeut poate ajuta. În acest sens, terapia cognitiv-comportamentală sau cea de cuplu oferă instrumente concrete pentru a separa reacția automată de ce se întâmplă cu adevărat. De asemenea, relațiile sigure din afara cabinetului, prietenii sau contexte fără presiune, contribuie și ele la reconstruirea încrederii.
Schimbarea nu vine dintr-odată și nici dintr-o singură decizie. Apare treptat, când te oprești înainte să reacționezi și când verifici dacă ceea ce gândești are legătură cu situația reală.
Experiențele din copilărie influențează modul în care interpretăm relațiile la maturitate. Creierul tinde să repete tiparele învățate în medii emoționale timpurii. Reacțiile de alertă pot apărea chiar și în situații sigure, dacă au fost frecvente în trecut. Relațiile stabile pot reduce treptat această hipervigilență.
Notă editorială: Informațiile prezentate au caracter informativ și nu înlocuiesc evaluarea unui specialist.