main logo
814

Cum ar putea arăta viitorul iPhone cu trei camere în anul 2019

Cu toții știm că Apple nu o duce foarte bine deoarece vânzările ultimului model de iPhone sunt sub așteptări, iar gigantul din Cupertino vrea să ofere un iPhone în 2019 care să aibă succes.

Cum ar putea arăta viitorul iPhone cu trei camere în anul 2019

Avem mai multe variante de cum ar putea arăta următorul telefon Apple, transmite Știri.md cu referire la Playtech.

În urmă cu scurt timp au apărut câteva imagini randarizate cu următorul model de iPhone care ar avea trei camere pe spate și ar fi grupate într-un pătrat, la fel cum a făcut Huawei cu Mate 20 Pro, dar camerele iPhone-ului nu vor fi în centru, ci în dreapta sus.

De atunci, au mai apărut și alte imagini cu designul posibil ce prezintă un iPhone mult mai atrăgător. Cele trei camere sunt aliniate pe orizonatală și sunt puse la mijloc, în partea de sus.

iPhone XI (2019) ar trebui să fie un telefon altfel, un smartphone cu un design schimbat având în vedere filozifia de design din industrie care ne spune că un model își schimbă look-ul cam din doi în doi ani. iPhone Xs a fost o rafinarea a iPhone X, iar următorul telefon ar trebui să ne ofere ceva nou.

Din păcate, schimbările mari vor fi pe spatele telefonului. Din ceea ce vedem pe internet, ecranul va păstra acea crestătură, dar va fi ceva mai mică, la fel și marginile negre laterale s-ar micșora. Pe spate se va schimba aranjamentul de camere și se trece de la un sistem dual de cameră la unul cu trei senzori.

Așadar, care dintre cele două modele este cel adevărat? Cei de la Compareraja.in susțin că ambele design-uri sunt legitime, dar că iPhone-urile 2019 se află în stadiul EVT (Engineering Validation Test) și că lucrurile se pot schimba. Așadar aici avem de-a face cu două scenarii:

1. Ambele prototipuri sunt valide, vor rămâne și se vor vinde ca modele separate: iPhone XI și iPhone XIR, de exemplu
2. Unul dintre design-uri va fi eliminat. Dacă este să ne luăm după reacția internetului atunci designul cu pătratul ar trebui să dispară.

Este de așteptat ca Apple să lanseze trei telefoane și în 2019: o continuare pentru Xr, Xs și Xs Max.

Cele trei camere pe spate sunt binevenite, mai ales dacă o să avem și un senzor wide, dar asta va înseamna că telefoanele vor fi și mai scumpe. Tot în termeni de design, ar trebuie ca butonul de volum și butonul cu care pui telefonul în modul silențios să fie pe partea stângă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării