main logo
677

Coronavirusul care a speriat China propulsează un joc pe locul întâi

Acesta este unul dintre cele mai populare jocuri de strategie, iar acum a redevenit popular după isteria cauzată de coronavirusul din China.

Coronavirusul care a speriat China propulsează un joc pe locul întâi

Plague Inc. a ajuns pe primul loc în topul din statul chinez al jocurilor de pe App Store pentru care utilizatorii au cheltuit bani, potrivit App Annie, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

În ceea ce privește topul aplicațiior gratuite, jocul se află pe locul cinci.

Acesta a fost lansat 2012 și este unul dintre cele mai creative jocuri de strategie. În esență, le pune la dispoziția jucătorilor o serie de agenți patogeni pe care să-i folosească pentru a șterge umanitatea de pe fața pământului.

Coronavirusul din China readuce popularitate jocului

Jocul a fost lansat în 2012, de către studioul britanic Ndemic Creations. Are mai multe scenarii și poți folosi o serie de amenințări, printre care bacterii, virusuri sau arme biologice. 

De asemenea, jocul are un scenariu în care amenințarea o reprezintă chiar susținătorii curentului anti-vaccin. De-a lungul timpului, dezvoltatorii au adăugat mereu noi scenarii. Unele sunt chiar de natură fantastică, cum ar fi o invazie zombie sau infecții vampirice.

În următorii ani de la lansare, jocul s-a aflat aproape permanent în primele 25 de locuri din topurile App Store din statul chinez. 

Acum, virusul Wuhan care i-a speriat pe locuitorii in China (și nu numai) este motivul pentru care jocul a redevenit atât de popular în statul asiatic.

Autoritățile chineze au anunțat că, până acum, cel puțin nouă persoane au murit din cauza noului tip de coronavirus. De asemenea, 440 de persoane au fost infectate. 

Partea proastă e că bilanțul este încă în creștere. Virusul se transmite destul de ușor de la om la om, ceea ce face totul și mai periculos.

În 2002 și 2003, virusul SARS, un tip e coronavirus, a provocat peste 8000 de infecții și aproape 800 de decese. În câteva săptămâni, boala s-a transmit din China în alte 37 de țări.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării