main logo
2048

Concursul Global AI: Doi elevi din Moldova au luat locul unu

Doi elevi din Republica Moldova au obținut locul I la competiția „INTEL AI Global Impact Festival 2024” care promovează inovația în inteligența artificială, identificând proiecte cu impact pozitiv în societate. Este vorba de Nikita Moglan și Daniela Malancea de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu”, care au creat o platformă de inteligență artificială, „MediScan”.

Concursul Global AI: Doi elevi din Moldova au luat locul unuFoto: Ministerul Educației/ Facebook

Platforma poate oferi instantaneu diagnoze medicale, beneficiarii urmând să fie oamenii din comunități defavorizate, transmite Știri.md.

Potrivit Ministerului Educației, proiectul oferă utilizatorilor - fie că sunt pacienți din sate izolate, fie furnizori de servicii medicale, informații utile la subiect. 

Astfel, ministrul Educației și Cercetării Dan Perciun a felicitat tinerii și le-a urat succes la studii și cercetare. 

„Ați demonstrat în fața întregii lumi că Republica Moldova poate străluci în domeniul inovației tehnologice. Datorită parteneriatului strategic dintre Tekwill și Ministerul Educației și Cercetării, tinerii noștri beneficiază de susținere pentru a putea transforma ideile îndrăznețe în succese reale. Aceste rezultate sunt dovada clară că, prin investiții constante în educație, tehnologie,  tinerii pot schimba nu doar viitorul lor, ci și viitorul țării”, a spus Dan Perciun. 

De asemenea, la competiție au participat elevii Oleg Rata și Anastasia Batrincea de la Liceul Teoretic „Nicolae Milescu Spătaru” (categoria 13-17 ani), îndrumați de profesorul Albert Lobanov. Echipa nominalizată a câștigat cu proiectul „Road Condition Recognition”.

Totodată, Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice ATIC, a subliniat impactul programului „Tekwill în Fiecare Școală”.

„Parteneriatul nostru cu Ministerul Educației și Cercetării este esențial pentru asigurarea accesului elevilor la cursuri de inteligență artificială, un domeniu crucial pentru viitorul lor. Prin acest program, nu doar că le oferim cunoștințe relevante, dar și instrumentele necesare pentru a deveni lideri în tehnologie și inovație. Această victorie la nivel global este o confirmare a potențialului nostru colectiv și dovedește că elevii noștri pot face față celor mai exigente competiții din lume și pot triumfa”, a spus Ana Chirița.

În acest an, la competiția INTEL AI Global Impact Festival au participat 106 echipe din întreaga lume. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării