main logo
646

Cea mai puternică rachetă din lume, lansată de compania SpaceX

Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă din lume, a companiei SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, a fost lansată marţi, la ora 6.30 GMT, de la Centrul spaţial Kennedy din Florida, SUA.

Cea mai puternică rachetă din lume, lansată de compania SpaceXFoto: mediafax.ro

Compania a anunţat pe platforma de micro-blogging Twitter că are la dispoziţie o fereastră de lansare de trei ore, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

Racheta are ca misiune să plaseze pe orbită 24 de sateliţi, inclusiv de la NASA, de la The National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), The Planetary Society şi mai multe universităţi.

Aceasta va fi prima lansare pe timp de noapte a rachetei Falcon Heavy şi prima care are ca scop plasarea de sateliţi pe orbită. De asemenea, este a treia lansare a rachetei de la conceperea sa.

În aprilie, Falcon Heavy a fost lansată cu succes pentru prima cursă comercială. Atunci a dus în spaţiu un satelit de comunicaţii pentru compania de telecomunicaţii Arabsat, cu sediul în Arabia Saudită, folosit pentru servicii de internet şi televiziune în Africa, Europa şi Orientul Mijlociu.

Cursa din aprilie a fost un pas important pentru compania SpaceX, aflată în concurenţă pe acest domeniu al zborurilor spaţiale comerciale cu Blue Origin, deţinută de Jeff Bezos, şi un joint venture între Boeing şi Lockheed, United Launch Alliance. Scopul cel mai mare este obţinerea de contracte cu Armata SUA, care valorează miliarde de dolari.

Forţele aeriene americane au încheiat o înţelegere cu SpaceX în 2018, pentru a lansa un satelit militar în valoare de 130 de milioane de dolari, iar, în februarie, au fost programate alte trei misiuni, în valoare de 297 de milioane de dolari.

SpaceX şi Boeing Co vor să se implice şi în transportul de astronauţi americani în spaţiu, după ce, în urmă cu aproape zece ani, programul navetelor spaţiale al NASA a fost închis.

În afară de racheta Falcon Heavy, SpaceX a dezvoltat şi capsula Dragon, care a avut zborul de testare în martie şi va fi folosită pentru transportul de pasageri în spaţiu în iulie.

Zborul de testare al capsulei Starliner de la Boeing este programat în august, cu ajutorul une rachete Atlas a United Launch Alliance.

Compania SpaceX, cunoscută şi ca Space Exploration Technologies Corp, a fost înfiinţată în 2002 de Elon Musk, cofondator al producătorului de maşini electrice Tesla Inc.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării