main logo
886

Ce poate să facă lentila inteligentă pe care ți-o pui direct pe ochi

Sunt puține dispozitive despre care mai poți spune că sunt SF, având în vedere saltul tehnologic. Lentila inteligentă de la Mojo Vision are, însă, ceva special. Sau, cel puțin, așa susțin creatorii ei.

Ce poate să facă lentila inteligentă pe care ți-o pui direct pe ochi

Mojo Vision e un startup care a strâns niște finanțări și tocmai ce a prezentat o lentilă inteligentă. Arată exact ca lentilele de contact pe care poate le folosești dacă ai probleme cu vederea, transmite Știri.md cu referire la Playtech.ro

Firma, cu sediul în Silicon Valley, susține că dispozitivul este prima lentilă de contact inteligentă din lume. Această invenție a trecut deja de faza de concept, a fost prezentată la CES anul acesta, iar creatorii ei pregătesc acum un plan pentru ca acest mic gadget să intre în producția de serie.

Este ceva unic în lume, spun cei de la Mojo Vision. Cu alte cuvinte, te face să vezi lumea cu alți ochi.

Ce face lentila inteligentă de la Mojo Vision

În primul rând, lentila a fost creată pentru oamenii care au deficiențe de vedere. Poate face obiectele din jur mai clare, atunci când e cazul, sau poate apropia/depărta în cazul în care persoana care o poartă are dificultăți în a distinge unele lucruri. E vorba, de fapt, de un mic ecran monocrom, care se mulează pe forma ochiului și care e conectat la o baterie.

În acest stadiu, compania încă așteaptă aprobare de la autoritățile americane pentru a o comercializa, eventual, direct către pacienți. Pentru utilizare medicală, acest mic dispozitiv trebuie să treacă prin mai multe teste oficiale.

Lentila inteligentă de la Mojo Vision

Compania din California susține că dispozitivul său se folosește de realitatea augmentată. E un gadget smart, dar utilizarea sa trebuie să fie la fel ca în cazul lentilelor de contact normale. Între altele, dispozitivul trebuie curățat zilnic cu o soluție specială și, fiind vorba de o lentilă inteligentă, trebuie încărcată periodic.

Compania a oferit și un mic experiment: a demonstrat cum, odată plasată pe ochiul unui pacient care nu vedea pe întuneric, acesta a reușit să distingă obiectele din cameră grație unui algoritm care identificase poziția lor.

E cumva asemănător cu sistemul după care funcționează Google Glass, ochelarii inteligenți de la compania parte din grupul Alphabet, care-ți oferă informații utile și-n timp real, fără să fii nevoit să apelezi la telefonul din buzunar.

Poate dura, însă, extrem de mult până când un astfel de dispozitiv să apară pe piață. Compania a adunat deja finanțări de peste 100 de milioane de dolari, așa că cel puțin doi ani de aici încolo se vor mai face diverse teste. Mai sunt lucruri de lămurit: unul dintre ele se referă la publicul țintă: lentila inteligentă e destinată doar celor care au probleme cu vederea, sau tehnologia ar putea veni și-n sprijinul celor care vor să conecteze această lentilă la diverse aplicații?

Sunt întrebări la care cei de la Mojo Vision nu se grăbesc cu răspunsurile.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării