main logo
543

Ce funcție îți blochează Apple dacă îți repari iPhone-ul singur

Apple vrea să se asigure că îți duci iPhone-ul la service-urile lui și ia măsuri care nu-ți vor plăcea în această privință.

Ce funcție îți blochează Apple dacă îți repari iPhone-ul singur

Compania încearcă să îi convingă pe oameni cu forța să nu-și mai repare singuri telefoanele. 

Astfel, blochează pe iPhone funcția care îți arată starea bateriei în cazul în care detectează că dispozitivul are o baterie care nu a fost instalată de Apple însăși.

Așadar, în cazul în care ți se strică bateria telefonului și preferi să o schimbi de unul singur sau poate să o duci într-un service întâmplător, Apple blochează această opțiune pentru tine. 

Vei vedea acest mesaj: „Nu s-a putut verifica dacă acest iPhone are o baterie Apple originală. Informații legate de sănătate nu sunt disponibile pentru această baterie”.

Partea și mai proastă e că mesajul va apărea indiferent dacă bateria pe care o instalezi singur pe dispozitiv este una originală sau nu. Singurul scenariu în care nu ți se va tăia accesul îl reprezintă schimbarea bateriei la un service autorizat Apple.

Apple blochează o funcție pe iPhone dacă ți-l repari pe cont propriu

În acest sens, compania a dezvoltat un software care detectează dacă bateria de pe iPhone-ul tău a fost instalată fără coduri de autentificare oficiale. 

Această problemă afectează modelele de iPhone XR, XS și XS Max pe care rulează iOS 12 sau iOS beta. 

În trecut compania a mai pus anumite limite utilizatorilor produselor Apple în cazul în care aceștia alegeau să-și repare device-urile de unii singuri. A fost și cazul unor MacBook-uri Pro, de exemplu.

Cu toate că măsurile pe care Apple le ia în acest sens urmăresc, evident, creșterea profitului companiei, acestea îți pot veni totuși în ajutor. 

Așadar, poate nu ar fi cea mai rea idee să îți repari iPhone-ul într-un service autorizat, ca să te asiguri că dispozitivul va funcționa corespunzător.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării