main logo
977

A vrut să arate că își poate băga mâna în gura unui crocodil. Cum a reacționat reptila

Un dresor a fost atacat de un crocodil, duminică, după ce acesta și-a băgat o mână în gura reptilei, în fața unor spectatori, la o grădină zoologică din Thailanda.

A vrut să arate că își poate băga mâna în gura unui crocodil

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, cunoscut drept Tao, făcea un spectacol cu acest crocodil la grădina zoologică Phokkathara din orașul Chiang Rai, aflat în nordul Thailandei, în fața a aproxiamtiv 100 de persoane, relatează Știri.md cu referire la a1.ro.

Brusc, crocodilul a închis gura peste antebrațul lui Tao, după care l-a scuturat puternic.

Dresorul a țipat de durere, după care a reușit să se elibereze și să fugă cu brațul însângerat.

Incidentul a fost filmat de Khun Phusawit, în vârstă de 35 de ani, care se afla în vizită la Phokkathara alături de soția lui și de cei doi copii ai lor.

„Spectacolul a fost foarte bun până la acel incident. Sper că acel bărbat este bine și că I se va vindeca brațul. Toată lumea a fost șocată să vadă ce s-a întâmplat. Copiii s-au speriat puțin”, a spus Khun Phusawit.

Dong Wittawat, proprietarul parcului de crocodil, a transmis, luni, că dresorul care a fost mușcat este în stare bună și primește îngrijre la locul de muncă.

„A fost îngrijit la fermă și a fost bandajat. El iubește crocodilii și va lucra din nou curând, în următoarele două săptămâni. Așa ceva se întâmplă foarte rar”, a spus Wittawat.

Ferma de crocodili Phokkathara găzduiește zeci de diferite specii de animale și organizează spectacole live pentru vizitatori.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării