stiri Logo
main logo
main logo
309

Vot la Bruxelles: Mai multe fonduri pentru statele candidate, inclusiv Moldova

Parlamentul European a votat un raport care propune majorarea fondurilor de preaderare destinate Republicii Moldova în viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034.

Vot la Bruxelles: Mai multe fonduri pentru statele candidate, inclusiv MoldovaFoto: moldova1.md

Documentul prevede creșterea cu aproximativ 12% a liniei bugetare „Global Europe”, din care sunt finanțate statele candidate, inclusiv Republica Moldova, transmite Știri.md.

Potrivit eurodeputatului Siegfried Mureșan, autorul raportului, inițiativa urmărește și introducerea unor linii de finanțare dedicate fiecărui stat candidat, pentru a asigura predictibilitate în procesul de pregătire pentru aderare. Sumele finale care vor reveni Republicii Moldova urmează să fie stabilite în urma negocierilor dintre instituțiile europene privind structura generală a bugetului.

Mureșan a declarat că un sprijin financiar consistent înainte de aderare este esențial, făcând trimitere la experiența altor state din regiune, care au beneficiat de fonduri europene în procesul de preaderare. El a subliniat că o Republică Moldova mai stabilă economic și mai bine pregătită pentru aderare este în interesul Uniunii Europene și al statelor membre.

După votul din plen, raportul devine mandatul Parlamentului European pentru negocierile cu Comisia Europeană și Consiliul UE privind bugetul multianual 2028–2034.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici