Volumul de mărfuri transportate în primele 3 luni din 2025, în scădere
Biroul Național de Statistică a publicat datele privind evoluția transporturilor în primul trimestru al anului 2025, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, evidențiind creșteri în sectorul transportului de pasageri și scăderi în cel al transportului de mărfuri.

Potrivit experților, în primele trei luni ale anului, transportul public de pasageri a înregistrat o creștere de 10,3% a numărului de persoane transportate, ajungând la 82,3 milioane. Parcursul total al pasagerilor a crescut cu 13%, atingând 1,47 miliarde pasageri-km. Creșterile au fost susținute în special de transportul aerian (+31,4%), fluvial (+14,9%), electric (+11,1%) și rutier (+8,7%). Singura excepție a fost transportul feroviar, care a înregistrat o scădere semnificativă de 33,3% la numărul de pasageri, transmite Știri.md.
În ceea ce privește parcursul pasagerilor, creșteri importante s-au înregistrat în transportul aerian (+31,8%), fluvial (+14,9%), electric (+11,7%) și rutier (+1,3%). Transportul electric (troleibuzele) și cel rutier (autobuze și microbuze) au reprezentat împreună aproape 100% din totalul călătoriilor, cu ponderi de 65,7%, respectiv 33,7%.
Transportul rutier a fost utilizat de 27,8 milioane de pasageri, dintre care majoritatea (91%) în traficul urban și suburban. Parcursul total în această categorie a crescut ușor, cu 1,3%, ajungând la 692,5 milioane pasageri-km.
Pe de altă parte, transportul de mărfuri a înregistrat o scădere de 1,6% a volumului total transportat, până la 3,9 milioane tone, iar parcursul mărfurilor a scăzut semnificativ cu 12,4%, până la 1,16 miliarde tone-km.
Transportul rutier, care reprezintă 86% din volumul mărfurilor, a înregistrat o creștere modestă de 1,1% la volum, dar o scădere de 10,5% la parcurs. Transportul feroviar, cu o pondere de 13,4%, a înregistrat scăderi la volum (-15,7%) și parcurs (-29,7%). Transportul aerian și fluvial de mărfuri au înregistrat, de asemenea, scăderi semnificative.