main logo
3548

Veaceslav Ioniță: Petroliștii ne joacă și noi ne lăsăm jucați

Scumpirea carburanților a provocat mai multe critici și revoltări atât în rândul șoferilor, cât și în rândul unor politicieni.

Veaceslav Ioniță: Petroliștii ne joacă și noi ne lăsăm jucațiColaj: știri.md

Expertul IDIS "Viitorul", Veaceslav Ioniță, susține că cea mai mare problemă a petroliștilor nu este că majorează prețurile, ci că uită să le reducă, transmite Știri.md.

Într-o postare pe o rețea de socializare acesta a explicat ce i-a determinat de fapt pe petroliști să majoreze prețul.

„Repet cea ce am mai scris acum câteva luni în urmă: petroliștii ne joacă și noi ne lăsăm jucați.

Toată lumea se agită atunci când crește prețul Benzinei la pompă și vor să prindă petroliștii de mână, dar exact acum ei sunt cei mai cinstiți.

Cea mai mare problemă a petroliștilor nu este atunci când ei majorează prețurile dar atunci când ei uită să le scadă.

Pentru aceasta este necesar de analizat cum schimbarea Prețului BRENT influentează prețul Benzinei in Moldova.

Pentru a arată aceasta corelație am transformat toate costurile în lei/litru, ținând cont de cotațiile internaționale ale petrolului și cursului valutar Leu/USD.
Prețul Benzinei 95 este cel mediu de comercializare, care în ultimii 3 ani este în mediu cu 1,8% mai mic decât la pompă.

Astfel dacă în luna ianuarie estimez prețul la pompă a Benzinei 95 la nivel de 19 lei/litru, atunci prețul mediu de comercializare este de 18,67 lei/litru.

Deoarece ANRE publică datele cu o întârziere de 3-4 luni, pentru ultimele 4 luni, am introdus estimările mele.

Pentru o corelație mai bună am luat prețul mediu de comercializare a Benzinei 95 și am scăzut TVA, Acciza și Prețul BRENT.
Pe final obținem o diferență care, nu este venitul petroliștilor, dar indicator al corelației dintre Prețul International la petrol și prețul de comercializare in Moldova a Benzinei 95.

Deci ușor putem observa că Petroliștii ”UITĂ !!!” să scadă prețul când el scade pe plan internațional, anume atunci ei cel mai mult profită de noi. Atunci ei trebuie prinși de mână, dar atunci nimeni nu observă de regulă nimic. Toți se agită când prețurile pe intern cresc, dar anume în această perioadă petroliștii sunt cel mai corecți.

În luna august 2019 prețul la Petrol pe piețile internaționale a scăzut cu 1,46 Lei/litru față de luna mai 2019, iar prețul mediu de comercializare era chiar mai mare decât în luna mai”, a explicat economistul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării