point Logo
main logo
main logo
385

Vânătoarea de ouă pascale: Elevi din Moldova și România, reuniți la Galați

Elevi din Republica Moldova și România au participat, pe 3 aprilie 2026, la activitatea educativă „Vânătoarea de ouă pascale – Prietenie peste Prut”, desfășurată în incinta Școala Gimnazială Româno-Britanică. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu IP Gimnaziul „Alexandru cel Bun”.

Vânătoarea de ouă pascale: Elevi din Moldova și România, reuniți la GalațiImagine simbol

Activitatea are loc în baza acordului de colaborare „Uniți prin educație și tradiție”, care urmărește consolidarea relațiilor educaționale și culturale dintre cele două instituții, prin promovarea valorilor comune și a tradițiilor, transmite Știri.md.

Într-o atmosferă festivă, specifică sărbătorilor pascale, elevii au participat la o vânătoare tematică de ouă, menită să stimuleze spiritul de observație, creativitatea și lucrul în echipă. Organizatorii susțin că activitatea a oferit copiilor o experiență interactivă și oportunitatea de a învăța prin joc.

Evenimentul a avut și o componentă simbolică, reprezentând un prilej de apropiere și comunicare între elevii de pe ambele maluri ale Prutului.

Totodată, inițiativa a evidențiat importanța păstrării tradițiilor comune și rolul educației în consolidarea relațiilor dintre comunități.

Reprezentanții instituției din Galați au menționat că vor continua să dezvolte parteneriate educaționale similare, care să contribuie la formarea unor elevi implicați și deschiși către valorile culturale.

De asemenea, aceștia au mulțumit partenerilor din Republica Moldova pentru colaborare și implicare.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici