main logo
937

Una dintre cele mai mari vinării are în plan cumpărarea unor companii din regiune

Purcari Wineries, unul dintre cei mai mari și cunoscuți producători de vinuri din Republica Moldova și din regiune anunță despre planurile de extindere prin achiziţii de companii.

Una dintre cele mai mari vinării are în plan cumpărarea unor companii

Astfel Victor Bostan, director și fondator al Purcari Wineries, companie listată anul trecut la Bursa de Valori Bucureşti, a spus în cadrul ZF Live, că firma pe care o conduce ar avea un plan strategic pe 3-4 ani de achiziţii de companii mari prin finanţare pe bursă, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

„Listarea la Bursă a permis un exit şi acum pregătim un plan strategic pentru următorii 3-4 ani de zile şi în acest plan strategic vor fi incluse mai multe achiziţii de companii mari, importante. Pentru aceste achiziţii, posibil ca noi să folosim acest instrument, de a atrage bani noi în companie prin intermediul bursei.

Noi avem ca scop să realizăm toate promisiunile. Tot ce am promis dezvoltăm, creştem, perfecţionăm", a declarat Victor Bostan.

Ţinta Purcari Wineries

De asemenea, ţinta companiei în următorii ani este să ajungă un lider regional pe piaţa de producţie de vinuri şi să crească preţul unei acţiuni la 22-23 de lei în următorii 1-2 ani, a mai spus fondatorul Purcari Wineries. 

Achiziţiile ar putea fi atât în Republica Moldova, cât şi în alte state, în special România. De exemplu Purcari a preluat deja un împrumut de 1,7 milioane de euro pentru 1,2 milioane de euro, privind Cramele Huşi, cu posibilitatea de a cumpăra activele în lichidare şi de a recupera pe cât posibil această investiţie.

Purcari Wineries a înregistrat anul trecut venituri totale de 169 milioane lei româneşti (circa 41 milioane de dolari), în creştere cu 19%, în timp ce profitul net s-a majorat cu 58%, la 45,6 milioane lei (circa 11 milioane de dolari), potrivit raportului financiar publicat la Bursa de la Bucureşti.

Un an in urmă, Purcari Wineries a început să fie listată la Bursa de la Bucureşti, fapt ce a atras noi investitori.

În prezent cei mai mari acţionari la companie sunt Victor Bostan, directorul Purcari, care prin firma Amboselt Universal Inc din insulele Virgine Britanice (BVI) deţine o cotă de 25,03% şi firma Lorimer Ventures Limited (Cipru) cu 22,7%.

Urmează câteva fonduri de investiţii: Franklin Templeton Investments (ME) Limited - cu 8,5%, SEB Investment Management AB - 8,45% şi Fiera Capital (IOM) Limited - cu 7,94%.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării