Un producător de spirt şi-a făcut centrală electrică pe biogaz
Unul dintre cei mai importanţi producători agricoli şi spirt din Republica Moldova, Garma-Grup SRL şi-a construit o centrală electrică pe biogaz, beneficiind de asistenţa Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.
Construcția instalaţiilor a fost realizată în două etape: prima în anii 2010 – 2012, iar a doua în anul 2019, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.
„La moment deținem patru fermentatoare a câte 4.500 metri cubi și trei generatoare a câte un MWh fiecare. Ideea a apărut în contextul necesității de a prelucra deșeurile de la fabrica de bioetanol și de la ferma întreprinderii, care, la moment, are o capacitate de 4.000 de capete”, spune Valentin Ungureanu, director general Garma-Grup SRL, din Fârlădeni, Hâncești.
Potrivit lui valoarea investiției este de aproximativ de 60 de milioane de lei, iar energia electrică produsă, în majoritate, acoperă necesitățile proprii ale întreprinderii, iar energia generată suplimentar este realizată în rețea la un tarif de energie regenerabilă de 1,86 lei/kWh
Ungureanu susţine că, lunar, compania vinde circa 700.000 de kWh, dar cu extinderea capacităţilor, în cel mai apropiat viitor speră să ajungă la 2,0-2,5 MW livraţi în rețea.
"Proiectul dat este foarte important pentru compania noastră din mai multe motive. Primul și cel mai important este necesitatea prelucrării deșeurilor, totodată după procesarea tuturor deșeurilor apar și îngrășămintele organice care sunt utilizate pe câmpurile proprii, aici merge vorba despre un circuit închis", a declarat omul de afaceri.
Garma-Grup SRL a fost fondată în 2001 şi îi are ca proprietari pe membrii familiei Ungureanu.
Specializată în producţia alcoolului etilic, creşterea taurilor şi producerea unor produse alimentare, Garma Grup a avut în 2020 o cifră de afaceri de aproape 308 milioane lei şi un profit de peste 70 milioane lei. Dacă veniturile din vânzări au crescut de aproape două ori faţă de 2019, apoi profitul de 3,5 ori.
Compania este unul dintre cei mai mari producători de alcool etilic din Republica Moldova.