main logo
1414

Un ex-premier contrazice Înalta Curte în privința majorării salariilor

Fostul premier al țării, Ion Chicu, contrazice judecătorii Curții Constituționale și afirmă că, totuși, salariile acestora vor crește, anul acesta, până la 63 de mii de lei și nu 45 de mii de lei, așa cum a anunțat ieri, 4 ianuarie, Curtea Constituțională.

Un ex-premier contrazice Înalta Curte în privința majorării salariilorFoto: știri.md

Cu un limbaj mai puțin specific unui fost demnitar de stat, actualmente președinte de partid, Chicu și-a expus argumentele la cele invocate, nu fără a veni cu atac la persoana președintei țării, Maia Sandu, a Curții Constituționale, Domnica Manole și a unor magistrați constituționali, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

„Servitoarea Maiei Sandu de la Curtea Constituțională, pre nume Domnica Manole, a hotărât să emită primul comunicat în anul nou despre salariul său „modest”. Chipurile, tot ce s-a afirmat în spațiul public, inclusiv cele recunoscute deschis de fruntașii PAS despre dublarea de salarii, sunt doar „idei” false.

Deci, Domnica Manole, această matroană obraznică a injustiției moldave, a decis să-și arate încă o dată atitudinea sa față de moldoveni. Ca de obicei, prin falsuri și minciună.

Ea crede că moldovenii sunt limitați la minte ca liubele din curtea ei… și nu știu cum se formează salariul lor. Moldovenii nu știu despre sporul de 40% la acel salariu „modest” pe care Olesea a vrut să-l majoreze la 100% fără avizul Guvernului… Așa crede Domnica. În final, Maia Sandu a promovat majorarea salariului „modest” al Domnicăi Manole.

De la 54.500 de lei pe lună (inclusiv 15.600 spor lunar) până la 63.000 de lei (inclusiv 18.000 spor lunar). Salariul „Liubei” – membru simplu al CCM a crescut cu peste 12.000 lei pe lună, ajungând la 57.000 lunar.

Ce-a vrut matroana să obțină prin emiterea acestui fals la-nceput de an? Să arate că oricum va fi cum vrea ea și patroana ei? Matroana și patroana cred că pot face totul ce visează ele”, a scris Chicu pe Facebook.

Precizăm că, ieri, 4 ianuarie, Curtea Constituțională a emis un comunicat presei, prin care a făcut unele precizări referitor la majorarea salariilor judecătorilor CCM. Astfel, instituția afirmă că, în 2022, salariul brut (n.r. neimpozitat) al unui judecător constituțional va fi de 40.950 de lei, iar salariul net (n.r. impozitat) al acestuia va fi de 32.793 de lei.

Salariul brut al președintei Curții va fi de 45.000 de ei, iar salariul său net – 36.036 de lei. Ca urmare a modificării valorii de referință, salariul brut pentru asistenții judiciari va fi de 9.198 de lei. Mai exact, din 1 ianuarie 2022, salariul net al unui judecător constituțional va crește cu 7.204 de lei, iar salariul net al Președintelui Curții Constituționale cu 4.804 de lei”.

Amintim că, legea politicii bugetar-fiscale pentru anul curent a fost votată de deputați la 24 decembrie 2021, după ce fusese întoarsă în Parlament de către Maia Sandu, din motiv că nu conținea avizul pozitiv al Guvernului, cu privire la un amendament ce se referea la majorarea salariilor judecătorilor constituționali cu 100%, adică urmau să ajungă la puțin peste 80.000 de lei.

Până a face clarificările de rigoare CCM, atât presa, cât și deputații în timpul ședinței plenare a Parlamentului, după ce a fost întoarsă legea pe masa deputaților, declarau că, lefurile magistraților CCM au crescut 34%, adică peste 60.000 de lei.

La 3 ianuarie, șefa statului, Maia Sandu, a anunțat că a promulgat legea privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2022, prin care se stabilește inclusiv majorarea salariilor angajaților și magistraților Curții Constituționale.

Istoria intenției de a majora salariile judecătorilor CCM 

Salariul net al judecătorilor de la CC urma să crească din anul 2022, datorită unui amendament la politica bugetar – fiscală, semnat de un grup de deputați de la PAS, care presupune majorarea sporului specific la 100 %. Prin urmare, salariile magistraților trebuiau să se dubleze. Drept argument, autorii amendamentului au spus că volumul de muncă al magistraților a crescut de câteva ori.

Premiera, Natalia Gavrilița, a declarat, miercuri, 8 decembrie, că această decizie de majorare a salariilor judecătorilor de la Curtea Constituțională este una oportună. În opinia prim – ministrei, dacă magistrații vor ridica lefuri mai mari, acest lucru va contribui la faptul că instituția nu va mai servi unor interese.

Opoziția parlamentară, dar și mai multe partide extraparlamentare au criticat această inițiativă de creștere a salariilor atât de semnificativă, precizând unii că „ar fi o mită pentru unele decizii luate anterior de către CCM în favoarea PAS”, alții susținând că „cei de la guvernare mai tare au prejudiciat imaginea judecătorilor cu această creștere a salariilor, decât au încercat să prevină actele de corupere a acestor magistrați”.

Una din cei care nu au fost de acord cu acest fapt a fost Platforma DA și-a manifestat dezamăgirea privind majorarea salariilor judecătorilor de la Curtea Constituțională în condițiile în care acestea reprezintă un decalaj foarte mare dintre salariile pe care le primesc anumiți funcționari și a oamenilor angajați în sfera bugetară.

Într-un briefing de presă, ex-deputatul PPDA, Vasile Năstase și-a manifestat regretul că Proiectul de lege privind plafonarea salariile nesimțite, semnat de Platforma DA, nu a fost votată în a doua lectură de majoritatea parlamentară.

Totodată, și fostul premier, Ion Sturza a venit cu o reacție după ce Parlamentul a votat majorarea salariilor judecătorilor constituționali, dublu. În acest context, Sturza a scos la iveală câteva „povești” de pe timpurile regimului Filat și Plahotniuc, când cei doi împărțeau în strângă și-n dreapta remunerări în plic.

Pe lângă asta, scenariul continua cu Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională (CCM) amendamentul la legea bugetului de stat pentru anul 2022, care prevede majorarea salariilor judecătorilor CCM cu aproximativ 100%, după ce Guvernul ar fi avizat acest lucru. Anunțul a fost făcut astăzi, 9 decembrie, de către PSRM, înainte de ședința plenară a Parlamentului.

Într-un final, vineri, 10 decembrie, președinta țării, Maia Sandu a restituit Parlamentului legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022, din cauza amendamentului care se referă la majorarea salariilor Curții Constituționale, care nu are avizul Guvernului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării