point Logo
main logo
main logo
1497

Un drum ce trebuia dat în exploatare în 2018, reparat cu ajutorul BERD

Un drum ce trebuia dat în exploatare în 2018 va fi reparat cu ajutorul Banca Europenă pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Un drum ce trebuia dat în exploatare în 2018, reparat cu ajutorul BERDFoto: Fb.com/Andrei Spînu

Este vorba de 31 de km de drum de pe traseul Soroca-Arionești, transmite Știri.md.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a mers să vadă traseul ce urmează a fi reparat. 

„Acest drum trebuia să fie dat în exploatare încă în 2018. La distanță de 4 ani, vedem că lucrările de reparație nici măcar nu au fost începute. Noi nu putem să procedăm așa cu oamenii, 12 localități din jur încă așteaptă ziua când vor circula pe un drum european. Am depus tot efortul și am identificat surse de finanțare pentru a repara drumurile pe care alții doar au promis că le vor face. Despre importanța acestui drum mi-au vorbit și domnii care treceau cu ambulanța pe alături. Mi-au spus cât de greu le vine să ajungă la chemări având așa drum de traversat. Le-am spus că în 2023 vor începe lucrările”, a scris Spînu pe Facebook, după ce a vizitat traseul.

Amintim că drumul urmează a fi reparat în cadrul proiectului „Moldova drumuri IV”, pentru care BERD a oferit un împrumut de 100 milioane de euro.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici