Un concurs pentru programul Școala finanțelor moderne, organizat de BNM
Banca Națională a Moldovei (BNM) organizează, în perioada 1 mai – 4 iunie, un concurs de selecție a participanților la programul „Școala finanțelor moderne”, destinat masteranzilor și studenților din ultimul an de licență de la Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM).

Potrivit BNM, programul va fi extins anul acesta atât pentru studenții de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, cât și pentru jurnaliștii de profil economic, transmite Știri.md.
„Informația financiară trebuie să devină ușor de înțeles pentru oricine, iar economiștii și jurnaliștii de profil economic au un rol-cheie în realizarea acestui demers de explicare și educare. Cu cât sunt mai pregătiți, cu atât societatea noastră va fi mai corect informată și mai conștientă în luarea deciziilor financiare pentru un viitor mai bun”, subliniază guvernatoarea BNM, Anca Dragu.
Programul „Școala finanțelor moderne” cuprinde o serie de seminare interactive, întâlniri cu experți și se va derula în două etape:
- în perioada 26 iulie - 3 august, ediția a IV-a, destinată studenților și masteranzilor ASEM,
- în perioada 6 - 14 septembrie, ediția a V-a, pentru studenții și masteranzii Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM și pentru jurnaliștii de profil economic.
Seminarele vor avea loc la București, și vor cuprinde prelegeri la multiple subiecte financiare, discuții profesionale cu personalități din domeniul financiar-bancar din România, îmbinând experiențe de studiu cu activități cultural-istorice în orașe reprezentative precum Iași, Brașov, Suceava și Sinaia.
„Va fi organizat un singur concurs de selecție a participanților pentru ambele ediții, iar persoanele interesate de program sunt invitate să depună solicitările de participare și informațiile conexe. Detalii despre condițiile de înregistrare și participare pot fi consultate în Procedura privind organizarea concursului pentru participarea la programul „Școala finanțelor moderne””, au precizat reprezentanții băncii.
După finalizarea programului, participanții la ediția a IV-a vor putea susține prelegeri de educație financiară în zonele rurale ale Republicii Moldova, iar participanții la ediția a V-a sunt invitați să publice materiale jurnalistice pe unul dintre subiectele abordate în cadrul acestuia.