Un antreprenor din Comrat şi-a pus afacerea pe picioare, graţie unui grant european
Şi-a extins afacerea datorită Programului Susţinerea Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (SARD) în Găgăuzia şi Taraclia. Este vorba despre un antreprenor din Comrat, care acum câţiva ani şi-a deschis o afacere cu sere, iar recent a obţinut un grant de nouă mii de euro din partea SARD, pentru a-şi extinde suprafaţa, dar şi capacitatea de producţie, relatează Moldova 1.

Constantin Filev din Comrat cultivă legume în seră deja de cinci ani. Antreprenorul a reuşit să se impună pe piaţa locală, dar nu a avut posibilitatea să-şi extindă afacerea din lipsă de mijloace financiare, aşa că a aplicat pentru un grant în cadrul Programului SARD. Bărbat spune că banii îi va investi în tehnică pentru a obţine o recoltă mai bogată de legume, scrie trm.md.
„Aceşti bani ne vor ajuta la achiziţionarea unui cazan, dar şi a unui tractor cu care vom lucra prin sere. Tractorul este visul nostru. Anterior am arendat un asemenea tractor din Chişinău, dar este foarte scump. În acest an, producţia de tomate a crescut de două ori şi asta datorită banilor obţinuţi prin acest program. În viitorul apropiat ne vom extinde. Pe lângă roşii cresc castraveţi, varză şi ardei. Dacă în prezent putem lucra în seră din aprilie până în octombrie, de acum sezonul de producere va creşte cu două luni”, a spus antreprenorul.
Și angajaţii îşi pun speranţe că noul echipament care va fi achiziţionat, le va da posibilitate să muncească câteva luni mai mult pe an, iar astfel vor reuşi să agonisească mai mulți bani pentru a-și întreţine familiile.
„Deja de trei ani muncesc la această seră. Mă trezesc pe la 05:00 dimineața. Strângem câte 60-80 de cutii de legume pe zi, munca nu este grea. Muncesc de trei ani. Acolo am pus răsad, în urmă cu două luni, iar la sfârşit de toamnă ar trebui să strângem prima roadă. Am patru copii, soţul, dar şi mama, trebuie să îi hrănesc”, au spus angajații.
În prezent, la această întreprindere muncesc trei angajaţi. Antreprenorul planifică să mai angajeze încă trei persoane. Programul SARD finanţat de Uniunea Europeană este adresat proiectelor de dezvoltare socio-economică în Găgăuzia și Taraclia.